După ce liberalul Florin Dobrescu a semnalat public, prezentând și documente care arată faptul că brăilenii plătesc cea mai scumpă apă din ţară, în timp ce conducerea CUP Dunărea, la care Primăria Municipiului și Consiliul Județean dețin 99,87% din acțiuni, se răsfaţă în opulenţă, cu salarii de sute de milioane lei, maşini de lux, angajări pe bază de carnet de partid PSD, profit de 10 milioane de lei, singurul răspuns al PSD Brăila a fost acela de a lansa acuzaţii la adresa sa, prin intermediul vicepreședintelui CJ Brăila, Ionuț Dobre.
”În loc să le explice brăilenilor de ce decontează din banii lor tot acest dezastru numit CUP Dunărea, PSD Brăila, condus de Francisk Chiriac, încearcă prin diversiune, aşa cum ne-a obişnuit în ultimii 30 de ani, să deturneze atenţia opiniei publice de la acest subiect greu de digerat.
Prin „vocea” vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Ionuţ Ciprian Dobre, căruia nu i-am auzit niciodată glasul în şedinţele Colegiului Prefectural, pe care le-am condus în perioada în care am ocupat funcţia de prefect de Brăila, PSD Brăila azvârle cu noroi în cariera mea militară, sperând că astfel va scăpa de răspunsurile pe care trebuie să le dea în cazul CUP Dunărea.
Se spune că politica suportă orice, dar eu, ca fost militar de carieră, nu voi accepta niciodată ca munca mea de 28 de ani în cadrul IPJ Brăila să fie terfelită pe nedrept! Nu poţi folosi ca scuză jocul politic, pentru a-ţi bate joc de cariera unui om!” a replicat liberalul Florin Dobrescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Dobrescu a fost acuzat de Dobre, în mod tendenţios şi mincinos că ar încasa pensie specială, iar Dobrescu îi răspunde că pensia sa este una Militară, de serviciu, acordată conform art.1 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.
”Cariera mea profesională este clădită pas cu pas! Am plecat de la cea mai mică funcţie în sistem şi am ieşit la pensie ca şef Serviciu Ordine Publică în cadrul IPJ Brăila, având în subordine peste 200 de oameni.
Am pornit ca subofiţer în mediul rural, în 1992, după absolvirea Şcolii de Poliţie de la Câmpina. În 1999, în timp ce ocupam funcţia de şef de post, am fost avansat în grad la „excepţional” înaintea împlinirii stagiului minim pentru gradul următor. Am două avansări înainte de termen! În întreaga mea carieră profesională am fost apreciat doar cu calificativ „bine” şi „foarte bine”.
În perioada 1992-2002 am activat ca subofiţer în mediul rural. În 2002, după susţinerea examenului de licenţă la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti am trecut în corpul ofiţerilor din cadrul IPJ Brăila.
Între 28 oct 2007 – 29 nov 2016 am ocupat funcţia de şef Poliţie Oraş Făurei, între 30 nov 2016 – 29 mai 2017 am fost adjunct al şefului Poliţiei municipiului Brăila, iar în perioada 30 mai 2017 – 10 dec 2020 am fost şef Serviciu Ordine Publică în cadrul IPJ Brăila, funcţie din care am ieşit la pensie.
După 28 de ani şi 10 zile de muncă în slujba statului român, consider că este nedrept să fiu judecat pentru pensia mea Militară, pe care o primesc ca pe un drept câştigat prin muncă. Nu bag mâna în buzunarul nimănui!
Pensiile militare nu reprezintă un privilegiu! Ele se acordă încă de pe timpul domniei lui Al.I.Cuza, pentru riscurile, interdicţiile şi restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi constituţionale pe care le au militarii/poliţiştii, comparativ cu alte categorii sociale. De pensii militare beneficiază militarii/poliţiştii din aproape toate statele UE şi NATO” a spus Florin Dobrescu.
Vicepreşedintele CJ Ionuţ Dobre (PSD) l-a mai acuzat pe Dobrescu că ar încasa nemeritat bani din funcţia de secretar de stat, pe care o ocupă în cadrul Ministerului Muncii.
”Domnule Dobre, dacă aţi fi fost un om corect, înainte de a lansa acuzaţii în legătură cu activitatea mea de la Ministerul Muncii, aţi fi luat legătura cu colegul dvs. de partid, senatorul Ion Rotaru (PSD), şeful Comisiei pentru Muncă din Senat, cu care mă întâlnesc foarte des la Comisie. Dumnealui v-ar fi pus la curent în legătură cu intervenţiile mele la Comisie, în calitate de secretar de stat. Şi colegii dumneavoastră deputaţi v-ar fi putut informa în legătură cu activitatea mea din şedinţele de plen şi de la Comisia pentru Muncă din Camera Deputaţilor.
Indignarea mea este cu atât mai mare cu cât aceste acuzaţii vin din partea unui om care a trăit toată viaţa din funcţii puse la dispoziţie de partid/PSD şi care nu cunoaşte ce înseamnă munca şi responsabilitatea unui loc de muncă!
Domnule Dobre, sunt convins că este distractiv pentru dvs. să aruncaţi cu noroi pe cariera/munca unui om, dar în numele adevărului vă solicit să prezentaţi public experienţa/expertiza care vă recomandă să ocupaţi funcţii în administraţia locală. Tot o distracţie pentru dvs. este şi aceea de a merge la serviciu, unde singura atribuţie pe care o aveţi este aceea de a face poze la evenimente.
Poate îi lămuriţi pe brăileni şi ce calităţi v-au recomandat să fiţi angajat la ADI ECO Dunărea Brăila (o altă tocătoare de bani publici), de unde aţi venit în 2020 direct în funcţia de vicepreşedinte al CJ Brăila.” a spus Florin Dobrescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.