
Sâmbătă 13 septembrie, la Cercul Militar Județean Brăila, a avut loc ediția a XIV-a a tradiționalului turneu de șah, ”Festivalul șahului brăilean”, competitive rezervată copiilor și juniorilor până în 18 ani. Turneul a fost organizat de CS Orizont 64 Brăila, în colaborare cu Cercul Militar Județean Brăila și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret.
La competiție au participat 40 de copii și juniori, cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, iar competiția s-a desfășurat în sistem turneu eliminatoriu, pe trei secțiuni, blitz – 5 minute pentru fiecare sportiv.
Turneul de la categoria de vârstă 14-18 ani a fost câștigat de Gabriel Popa, legitimat la CS Diana Galați, urmat de Alecsandru Negru și Cristian Lumperdean, ambii de la CS Orizont 64 Brăila.
Turneul B a fost câștigat de Matei Tudose de la CS Orizont 64 Brăila, urmat de colegii săi de club, Florin Ganea și Roland Stoica.
Turneul C a fost câștigat de proaspătul medaliat cu bronz la Campionatul Uniunii Europene de șah pentru copii și juniori, Cosmin Teodor Nedelcu, de la CS Micul Prinț Brăila. Pe locul 2 s-a clasat Dragoș Antonică de la CS Diana Galați, iar pe locul 3 a terminat Ștefan Burtea de la CS Orizont 64 Brăila.
Câștigătorii au primit premii în bani, cupe, medalii, dulciuri și plicuri filatelice, omologate de Asociația Filatelică Dunărea Brăila. Restul participanților au primit medalii, plachete, diplome și plicuri filatelice. Premiile au fost oferite de președintele CS Orizont 64 Brăila, inginer Marcel Șișu, locotenent –colonel Vorel Calinciuc, reprezentantul Garnizoanei Brăila, locotenent-colonel Cezar Postelnicu, șeful Cercului Militar Brăila, DJST Brăila, Alexandru Dumitru, Cristian Dan, Ionel Ivan de la SC Avimi Serv SRL, Ionel Balcan, Marcel Șișu și președintele de onoare al clubului organizator, Viorel Balcan, cel care a sponsorizat 11 ediții consecutive ale ”Festivalului șahului brăilean”.
Pentru ediția din 2015, CS Orizont 64 speră să organizeze ediția a XV-a cu participare internațională.