
Ploaia a fost principalul adversar al evenimentelor ce s-au desfășurat duminică la Brăila. Organizatorii ediției a XIII-a a Festivalului Internațional al Muzicilor Militare au decis de dimineață ca festivitatea de închidere să se desfășoare în Sala Polivalentă, cu începere de la ora 18.30.
De la ora 17.30 formațiile prezente la festival au participat la un marș pe traseul Bariera Călărașilor (strada Franceză) – Sala Polivalentă. Deși după ora 16.30 nu a mai plouat, evenimentul s-a ținut în Sala Polivalentă, unde au fost prezenți aproximativ 1000 de spectatori.
Rând pe rând și-au prezentat show-rile formațiile participante: Muzica Militară a Garnizoanei Brăila, Muzica Reprezentativă a Diviziei 2 Infanterie ,,Getica” Buzău, Orchestra Prezidențială a Republicii Moldova, Muzica Militară a garnizoanei Iaşi, Muzica Militară a garnizoanei Bydgoszcz – Polonia, Muzica Militară a Forţelor Navale – Constanţa, Muzica Militară a garnizoanei Bistrița, Muzica Militară Reprezentativă a Gărzii Naționale Bulgaria, Muzica Militară a Academiei Forţelor Aeriene – Braşov și Muzica Reprezentativa a Ministerului Apărării Naționale – București.
Momentele coregrafice au fost asigurate de dansatorii de la: LiL Motion, Valentina Dance, Ansamblul Pandelașul, Cercul Militar, Centrul Cultural Județean Constanța.
Evoluțiile fanfarelor și a dansatorilor au atras aplauzele spectatorilor, atât a celor prezenți în sală, cât și a celor aflați pe traseul pe care s-a desfășurat marșul.






















