
Miercuri după amiază, la ora 13.30, F. Andreea (40 de ani), din Brăila, în timp ce conducea autoturismul pe Calea Călăraşilor, dinspre strada Radu S. Campiniu către strada Vapoarelor din municipiul Brăila, a surprins şi accidentat-o pe C. Matroana, în vârstă de 57 de ani, din Brăila, care se angajase în traversarea străzii, pe marcajul pietonal.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a femeii de 57 de ani, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, nerămânând internată.
Ambele participante la trafic au fost testate cu aparatul etilotest, rezultând că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, iar poliţişti de la Biroul Rutier au efectuat cercetări şi au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
