Actualitate Social

Examenul de capacitate al judecatorilor si procurorilor stagiari 2014: Inscrierile se fac pana pe 3 septembrie

Examenul de capacitate al judecatorilor si procurorilor stagiari 2014: Inscrierile se fac pana pe 3 septembrie
Examenul de capacitate al judecatorilor si procurorilor stagiari 2014: Inscrierile se fac pana pe 3 septembrie
Examenul de capacitate al judecatorilor si procurorilor stagiari 2014: Inscrierile se fac pana pe 3 septembrie

 

Examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari va avea loc între 4 iulie și 6 noiembrie 2014, după cum este menționat într-un anunț publicat vineri pe site-ul Institutului Național al Magistraturii. Cei care vor să se înscrie la examen trebuie să depună până pe 3 septembrie mai multe documente la Consiliului Superior al Magistraturii.

 

Potrivit informațiilor publicate vineri pe pagina de internet a Institutului Național al Magistraturii (INM), în perioada 4 iulie – 6 noiembrie 2014 se va desfășura la București examenul de capacitate al judecătorilor stagiari și procurorilor stagiari. Organizarea acestui examen a fost aprobată prin Hotărârea CSM nr. 723/2014.
La concurs vor putea participa judecătorii stagiari și procurorii stagiari, precum și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Ministerului Public, INM și Ministerului Justiției. De asemenea, se vor putea înscrie la examen judecătorii stagiari și procurorii stagiari, respectiv personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor al căror stagiu se va împlini până în ultima zi a examenului de capacitate. Înscrierile la examen se fac până pe 3 septembrie inclusiv, așa încât candidații trebuie să depună o cerere tipizată de înscriere la CSM, la care vor anexa următoarele documente:  diploma de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, în copie; referatele de evaluare și avizul consultativ al președintelui Curtii de Apel sau, după, caz, al procurorului general al Parchetului de pe lângă acestea; fișa de stagiu, în original.

În cazul personalului de specialite juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, trebuie anexat referatul de evaluare întocmit de conducătorul compartimentului în care stagiarul își desfășoară activitatea, avizat de conducerea instituției în cauză.

Examenul de capacitate conține atât probe scrise, cât și orale. Astfel, probele scrise constau în lucrări cu subiecte distincte pentru judecători și procurori, inclusiv soluționarea unor spețe și redactarea de lucrări cu caracter practic, în funcție de specificul activității candidaților și se susțin la drept civil, drept procesual civil, drept penal și drept procesual penal.

Potrivit INM, probele scrise se vor desfășura după următorul program:  4 octombrie 2014 – drept civil și drept procesual civil; 5 octombrie 2014 – drept penal și drept procesual penal.
În ceea ce privește probele orale, acestea vor avea loc între 25 octombrie și 5 noiembrie 2014, la fundamentele constituționale ale statului de drept, instituțiile de bază (din dreptul civil, dreptul procesual civil, dreptul penal și dreptul procesual penal), organizarea judiciară și Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.

Personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor va opta, prin cererea de înscriere la examen, pentru susținerea probelor scrise și orale, fie împreună cu judecătorii, fie împreună cu procurorii, lucrările cu caracter practic urmând să fie particularizate în funcție de instituțiile de la care provin.
Pe durata desfășurării examenului este permisă consultarea legislației relevante aprobate de CSM, însă nu se accepta ediții comentate sau adnotate și nici exemplare cu mențiuni proprii pe margine.

Anunt privind examenul de capacitate

Calendarul examenului

Cererea tipizata de inscriere

Hot Plen CSM nr 581 din 2006 priv aprobarea Regulamentului priv organizarea si desf exam de capacitate modificata

Tematica si bibliografia pentru examen

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •