
Timp de o săptămână, CS Cuza Sport Brăila a participat cu echipa de minibaschet condusă de Liliana Ochi Roșii la campionatul național desfășurat la Mangalia. Micuții baschetbaliști brăileni au câștigat șase meciuri și au pierdut trei în grupa valorică din care au făcut parte. La competiție au participat 115 echipe de la cluburi din toată țara, cu jucători născuți în anii 2003-2004 sau mai mici.
În prima zi, luni, 6 iulie, băieții de la CS Cuza Sport Brăila au disputat două meciuri, unul dimineața și unul după amiază. În meciul de dimineață brăilenii au întâlnit pe Șoimii Albi București, pe care i-au învins cu 34-8 (10-2, 8-0, 10-2, 6-4). Punctele celor de la Cuza Sport au fost marcate de: Vlaicu -12, Constantin -8, Antohe -6, Parocescu, Câineanu, Barbu și Arteni câte două. După amiază, CS Cuza Sport Brăila a învins pe ABS Shooters Ploiești cu 56-2 (8-0, 16-0, 10-2, 22-0). Bogdan Constantin a marcat 26 de puncte în acest meci, celelalte fiind înscrise de Vlaicu și Barbu câte 10, Antohe – 6, Parocescu -4 și Crețu -2.
Marți, 6 iulie, băieții Lilianei Ochi Roșii au jucat un singur meci, dimineața, cu cei de la Colegiul Național Aurel Vlaicu 2 București. După un meci echilibrat în primele trei sferturi, CS Cuza Sport Brăila s-a impus cu 32-24 (8-6, 2-2, 8-8, 14-8). Matei Vlaicu a marcat 20 de puncte, Constantin -6, Antohe -4 și Barbu -2.
Miercuri dimineața, baschetbaliștii brăileni au obținut al patrulea succes consecutiv la acest turneu de minibaschet, învingând cu 14-7 (4-0, 2-3, 3-0, 6-4) pe CSS 1 Phoenix 2 Constanța. Vlaicu și Constantin au marcat câte patru puncte, Antohe -3, Parocescu -2 și Barbu -1. După amiază, CS Cuza Sport a înregistrat prima înfrângere, în fața celor de la Heroes Cluj Napoca, 17-28 (6-10, 0-5, 5-3, 6-10). Punctele brăilenilor au fost realizate de Vlaicu -10, Antohe -6 și Barbu -1.
Joi dimineață, CS Cuza Sport Brăila a pierdut al doilea joc la acest turneu, în meciul cu CSS Giurgiu. Giurgiuvenii s-au desprins în primele două sferturi și au câștigat cu 38-26 (12-8, 12-4, 4-4, 10-10). Pentru Brăila au punctat: Antohe -10, Vlaicu -8, Constantin -6 și Barbu -2.
Seria înfrângerilor a continuat vineri dimineață, în meciul disputat în sala de sport a Liceului ”Ion Bănescu” din Mangalia. Brăilenii au cedat cu 22-37 în fața celor de la LPS CSS Bihor 3 Oradea. După amiază, copii de la Brăila și-au revenit din șocul înfrângerilor și au câștigat lejer în fața celor de la Juniors Craiova cu 29-11 (12-8, 3-0, 4-3, 10-0). Au marcat: Constantin -10, Vlaicu -8, Parocescu -4, Arteni -4, Antohe -2, Barbu -1.
CS Cuza Sport a încheiat acest turneu tot cu o victorie, trecând de Steaua Magic 2008 -2 București cu 38-13 (10-7, 10-4, 10-0, 8-2). În acest ultim joc au punctat pentru Brăila: Antohe -14, Barbu -12, Vlaicu -8, Crețu -3 și Constantin -1.
La finalul competiției copii au primit din partea organizatorilor diplome, medalii, caiete și susținătoare de efort.
Lotul pe care antrenoarea Liliana Ochi Roșii l-a avut la dispoziție la acest turneu a fost: Andrei Parocescu, David Badiu, Luca Crețu, Andrei Barbu, Ștefan Arteni, Teodor Antohe, Bogdan Constantin, Laurențiu Câineanu, Răzvan Manoliu, Eduard Mihalache și Matei Vlaicu.