
Eroii Revoluției din Decembrie 1989 au fost omagiați astăzi de la ora 10.00, la împlinirea a 26 de ani de la evenimentele care au dus la fuga lui Nicolae Ceaușescu.
La evenimentul organizat pe Plotoul din fața Palatului Administrativ, la care au participat peste 100 de brăileni: oficialități, revoluționari, urmași ai celor 42 eroi ai revoluției, reprezentanți ai partidelor politice și ai instituțiilor publice din Brăila, dar și simpli cetățeni. Numărul participanților a fost mai redus decât în alți ani datorită ceții care dădea o senzație de frig și i-a ținut pe brăileni în case.
Ceremonialul religios a fost oficiat de un sobor de preoți, în frunte cu Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, pentru pomenirea celor 42 de eroi ai Revoluției din Decembrie ’89 din Brăila.
Loredana Dărescu şi Andrei Petru Bucă, cei doi tineri brăileni care au decedat ca urmare a tragicului eveniment ce a avut loc pe 30 octombrie în clubul Colectiv din Bucureşti, au fost și ei amintiţi în cadrul slujbei de comemorare dedicate sărbătoririi „Zilei Revoluţiei Române şi a Libertăţii”. Prefectul Nicu Olteanu a rostit o alocuţiune prin care a adus un omagiu eroilor Revoluției, apoi reprezentantul revoluționarilor, Gheorghe Lupașcu, a ținut și el un discurs, din care nimeni n-a înțeles nimic, în afara faptului că ambasadorul SUA și soția acestuia recunosc meritele Revoluției pentru instaurarea democrației în România.
La final, revoluţionarii, autorităţile, partidele politice și reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate au depus coroane de flori și au aprins lumânări la Troţia Eroilor Revoluţiei din faţa Palatului Administrativ.
Manifestările s-au încheiat cu defilarea Gărzii de onoare și a Muzicii militare a Garnizoanei Brăila.