Politica

Emilia Meiroșu: Abandonul școlar se manifestă în special în mediul rural

Emilia Meiroșu: Abandonul școlar se manifestă în special în mediul rural

Președintele Partidului Pro România, deputatul Emilia Meiroșu a vorbit într-o conferință de presă despre situația învățământului românesc, așa cum a reieșit din discuțiile pe care le-a avut înaintea Congresului Pro România de săptămâna trecută.

Emilia Meiroșu a spus că în prima zi de Congres au avut loc mai multe ateliere de lucru, între care și unul pe educație.

Am pornit discuția de la recentul raport al Comisiei Europene, care ne plasează ca sistem educațional în coada clasamentului, cu un abandon școlar de 18%.  De aici putem trage concluzia că problema fundamentală a acestei țări este educația, sistemul educațional. Pentru că de aici s-au dezvoltat și celelalte crize pe care le trăim. Mulți dintre tinerii din sistemul educațional susțin că școala nu folosește la nimic și va trebui să aplicăm toate demersurile pentru a demonta această idee. Cealaltă afirmație, a adultului, dezvoltată din aceasta, este că pot să rezolv orice, îmi permit orice. Ajungem la concluzia că societatea este atât de frântă între vârfurile educației și care au înțeles demersul a ceea ce înseamnă sistem de învățământ la ora aceasta” a spus Meiroșu.

Sindicatele au ridicat problema birocrației și a plății diferențiate pentru învățătorii de etnie maghiară care acceptă să predea limba română și primesc plată suplimentară cu ora, în timp ce cei din zonele fără minorități nu beneficiază de astfel de plăți suplimentare.

Deputatul Emilia Meiroșu a susținut ideea reorganizării rețelei școlare astfel încât să se obțină calitate și eficiență financiară și eliminarea finanțării unităților școlare pe elev.

Referindu-se la abandonul școlar, Emilia Meiroșu a spus că scandalul din primăvara acestui an, cu ”fenomenul Brăila”, se referea la promovabilitatea la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat, și nu la cea a abandonului școlar. În opinia deputatului ProRomânia, abandonul școlar se manifestă înainte de terminarea clasei a VIII-a, iar pentru elevii de liceu în clasele a X-a și a XI-a.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •