Inspectorul școlar general Cătălin Canciu a declarat într-o conferință de presă că din informațiile pe care le are de la Primăria Brăila că în cel mai scurt timp vor începe lucrările de consolidare a corpului B de la Liceul de Arte Hariclea Darclee. Până atunci, elevii de la acest liceu sunt nevoiți să-și desfășoare activitatea în 9 corpuri de clădire, iar cei mai afectați de asta sunt cadrele didactice.
”Domnul primar Dragomir îmi cere ca Școala gimnazială ”C.S. Aldea”, cea de pe Gării, să primească avizul pentru a-i schimba destinația, să o facă teatru. Bineînțeles că nu am fost de acord cu acest lucru. Liceul de Arte este o școală de elită a Brăilei, care astăzi funcționează în 9 corpuri de clădire” a declarat Cătălin Canciu.
Liberalul Cătălin Canciu a precizat că la Școala Constantin Sandu Aldea nu se mai desfășoară activități didactice, și ar fi putut fi transferate acolo clasele de gimnaziu, cele de liceu sau activitățile legate de muzică sau arte plastice, de la Liceul de Arte, ca să se reducă numărul de clădiri în care elevii și profesorii de la acest liceu își desfășoară activitatea până când se va rezolva problema cu corpul B. Canciu a spus că Liceul de Arte a solicitat către Primăria Brăila ca o parte a activităților lor să se mute în clădirea fostei școli C. S. Aldea, dar au fost refuzați.
”Au fost refuzați în sensul că vor să acceseze bani europeni, dar nu pentru o școală ci pentru repararea acestei clădiri pentru a fi transformată în Teatru de Păpuși. O altă mare inepție, pentru că clădirea a fost construită pentru a fi școală. Teatrul de păpuși folosește doar Sala de festivități, care, din discuțiile pe care le-am avut cu actori, au spus că este improprie desfășurării unui Teatru de păpuși. Deci, cu alte cuvinte, cea mai bună soluție ar fi fost să construiască o clădire nouă pentru Teatrul de păpuși și să lase școlii această clădire”, a declarat Cătălin Canciu.
Inspectorul școlar general a mai precizat că dacă cei de la Liceul de Arte au fost refuzați, în clădirea fostei școli C. S. Aldea ar putea fi mutat Palatul Copiilor, care nu are sală de festivități, iar o altă variantă ar fi Centrul de Excelență.
Canciu a precizat că atât clădirea școlii C. S. Aldea, cât și cea a Școlii Spiru Haret, sunt monumente istorice, clădiri realizate în mandatul primarului liberal Radu Portocală. Liberalul a declarat că Primăria a motivat că poate accesa fonduri europene doar pentru modernizarea clădirii și transformarea ei într-o instituție de cultură.