Sâmbătă, 3 februarie, de la ora 11.30, pe stadionul sintetic din Râmnicu Sărat, Dacia Unirea Brăila a jucat primul amical al iernii, cu CSM Râmnicu Sărat, colega de serie din Liga a 3-a. Meciul s-a terminat la egalitate, scor 2-2, după ce la pauză gazdele au condus cu 2-1. A fost un test util în compania uni echipe bune din Liga a 3-a, în care echipa brăileană a terminat meciul cu 8 juniori pe teren.
CSM Râmnicu Sărat a deschis scorul în minutul 7, prin Alexandre Song, la o bâlbâială în careul echipei brăilene. În minutul 15 echipa buzoiană putea să facă 2-0, dar au ratat un penalty provocat de Sava, care a fost parat de portarul Billal Djattit. Jocul s-a mai echilibrat și Dacia Unirea a avut două situații de poartă, prin Duțu, care a șutat de la 17 metri, dar mingea a trecut pe lângă poartă, și prin Altay, care de la 10 metri a trimis și el pe lângă poarta gazdelor. Brăilenii au egalat în minutul 26, prin Dedan Koko, după o acțiune individuală finalizată cu un șut din interiorul careului, pe colțul lung. Până la pauză Dacia Unirea a mai avut două situații bune de a marca, prin Dedan Koko și Duțu, dar ambii au trimis pe lângă poartă. Pe final de repriză, în urma unui corner, gazdele au marcat pentru 2-1, prin Cristian Tănase.
În repriza a doua Dacia Unirea Brăila a avut o posesie mai bună, și a reușit să egaleze. În minutul 77 Cazacov a scăpat singur cu portarul, l-a driblat pe acesta, dar a șutat pe colțul lung, însă mingea a trecut pe lângă poartă. În minutul 82 a venit și egalarea, în urma unei acțiuni colective. După o recuperare la mijlocul trenului, mingea a ajuns la Turcu, care a centrat apoi în fața porții și Adrian Ghiță a marcat pentru 2-2.
Dacia Unirea Brăila a jucat cu formula: Billal Djattit – Atche Eloh, Șt. Sava (min. 80 R. Cioarec), Wilson Igwe, Alin Simion – R. Dragomir (min. 75 Florin Sîrbu), Dedan Koko (min. 75 Boroditenco), Mohammed Hereka (min. 65 S. Turcu), S. Răileanu (min. 75 Ad. Ghiță)- Al. Duțu (min. 65 Cazacov), Altay Kayalik (min. 65 Baștiurea).
”A fost un test util, în care am întâlnit o echipă bună și am reușit să facem un joc frumos, pe un teren sintetic foarte bun. Am rulat tot lotul pe care l-am avut la dispoziție și toți jucătorii au răspuns foarte bine la efort. Cel mai îmbucurător lucru este faptul că nu am avut niciun accidentat, dar și că am terminat jocul cu 8 jucători născuți, 2006, 2007 sau 2008, dintre care șase din propria pepinieră. urmează două săptămâni de antrenamente grele, în care vom pune accent pe pregătirea fizică și voma avea și trei meciuri amicale. Miercuri, 7 februarie, de la ora 15.00, vom juca la Braniștea, cu Unirea Braniștea, iar sâmbătă, 10 februarie vom juca cu liderul Ligii a 40a, Viitorul Cireșu, locația și ora urmând a fi stabilite zilele următoare. Sâmbătă, 17 februarie, avem programat un alt meci amical, la Chiscani, cu Sportul Chiscani.” a declarat Marian Samuilă.
