Vineri, 8 decembrie 2023, începând cu ora 14.30, în Aula Universității „Constantin Brâncoveanu” Brăila, Inspectoratul Școlar Județean Brăila, în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Mediawise Society, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” Brăila, Universitatea „Danubius” Galați, Casa Corpului Didactic Brăila și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila organizează Conferința județeană cu tema „Educația media în școală. Integrarea elementelor media în ora de Limbă și literatura română”.
Realitatea zilelor noastre ne-a demonstrat că trăim într-o lume în care mass-media evoluează și se adaptează rapid, conținuturile media cresc continuu, suntem acaparați de marea de mesaje care dezinformează, poluează sau creează confuzie. În acest sens, pentru că avem un rol important în educarea viitorilor adulți, căutăm răspunsuri la următoarele întrebări:
Este nevoie de educație media în școală? Poate fi integrată în ora de limbă și literatura română?
Dezbatem împreună cu invitații noștri:
- Mircea TOMA – membru al Consiliului Național al Audiovizualului, psiholog, doctor în psihologie. A activat ca jurnalist și producător radio-TV. Este cofondator al Așezământului Cultural Academia Cațavencu și al Asociației ActiveWatch dedicată promovării exprimării libere și responsabile în interes public. A predat, ca profesor asociat, la facultăți de jurnalism, de științe politice și științele educației din cadrul unor instituții de renume, precum: Universitatea București, Școala Națională de Științe Politice și Administrative, Universitatea Babeș Bolyai Cluj Napoca.
- Nicoleta FOTIADE – președinte al Mediawise Society, expert- formator în domeniul educației media și digitale, cofondatoare a International Association of Media Education. A predat timp de șase ani un curs de Educație și Cultură Media la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București. Prin activitatea coordonată în cadrul Mediawise contribuie la dezvoltarea competențelor media și digitale în rândul copiilor, tinerilor și adulților și sprijină introducerea educației media în școli, instituții și organizații prin formarea profesorilor și bibliotecarilor.
- Anca VELICU – cercetătoare în cadrul Institutului de Sociologie al Academiei Române și în cadrul Mediawise Society, unde este și formator în educație media. Are o experiență de mai mult de 20 de ani în cercetarea folosirii media și a internetului, în special, de către copii, temă cu care a obținut și titlul de doctor în sociologie. Susținătoare a folosirii tehnologiilor digitale de către copii atât în educație, cât și în sfera privată, dar în același timp atrage atenția nevoii de folosire a acestora în mod critic, educat și competent, pentru a beneficia cu adevărat de oportunitățile acestor tehnologii și a le contracara riscurile.
La conferință sunt invitați profesori de limba și literatura română din cadrul Cercului pedagogic, nivel liceal, dar și gimnazial, directori- profesori de limba și literatura română, reprezentanți ai mass-media, studenți ai universităților partenere.
Evenimentul este structurat în două părți:
Interval orar: 10.00- 12.00
1. ATELIER DE LUCRU CU ELEVII: Relația utilizatorului cu conținutul online în diferitele etape ale internetului
– Moderator: Anca Velicu, formator educație media Mediawise
– Loc de desfășurare: Colegiul Național „Nicolae Iorga” Brăila
– Responsabil: prof. Zina Dorina Pancu
– Coordonator: inspector școlar, prof. Iulia Georgescu
Interval orar: 14.30- 16.30
2. ACTIVITATE METODICĂ CU TEMA: Educația media în școală. Integrarea elementelor media în ora de Limbă și literatura română (dezbateri, atelier de lucru cu profesorii, exemple de bună practică)
– Loc de desfășurare: Universitatea „Constantin Brâncoveanu” Brăila
– Responsabili: – prof. Silvia Terpan, Colegiul Național „Nicolae Iorga”;
– prof. dr. Anicuța Novac, Colegiul Pedagogic „D.P. Perpessicius”
– Coordonatori: – inspector școlar, prof. Iulia Georgescu
– inspector audiovizual, prof. univ. dr. Elena Enache
| ORA | TOPIC | SPEAKER |
| 14.00-14.30 14.30-14.40 14.40-15.00 | Înscrierea participanților Deschiderea evenimentului – prezentarea invitaților și a instituțiilor reprezentate Cuvânt de deschidere al autorităților implicate în organizare: – Inspectoratul Școlar Județean Brăila – Universitatea „Constantin Brâncoveanu”, FMMAE Brăila – Universitatea „Danubius” Galați – Casa Corpului Didactic Brăila | Prof. Iulia GEORGESCU, inspector școlar pentru disciplina Limba și literatura română Prof. univ. dr. Elena ENACHE, inspector audiovizual Prof. dr. Cătălin CANCIU, inspector școlar generalProf. Cici-Mihaela BOLOVAN, inspector școlar general adjunctConf. univ. dr. Camelia VECHIU, decanConf. univ. dr. Andy Pușcă, președinte Prof. dr. Cristina-Elena ANTON, director |
| 15.00-15.30 | Educația media în școală și în societate | Mircea TOMA, membru al Consiliului Național al AudiovizualuluiProf. dr. Cristina-Elena ANTON, director, Casa Corpului Didactic Brăila |
| 15.30-16.20 | Pedagogia Mediawise: educația media între opere literare și cultura pop (atelier de lucru cu profesorii) | Nicoleta FOTIADE, președinte al Mediawise Society, expert-formator în domeniul educației media și digitale |
| 16.20-16.30 Exemple de bună practică (Materiale în format electronic) | Jurnalism și inovație în tehnica argumentativă | Prof. Silvia TERPAN, Colegiul Național „Nicolae Iorga” Brăila |
| Educația media din perspectivă didactică. Prezentarea programei școlare și a unor activităţi de învățare bazate pe strategii de verificare a informației în media. | Prof. dr. Anicuța NOVAC, Colegiul Pedagogic „D. P. Perpessicius” Brăila | |
| „Moara cu noroc” – Egalitatea de gen, în secolul al XIX-lea și în secolul al XXI-lea | Prof. dr. Georgiana Troia, Liceul de Arte „Hariclea Darclee” Brăila | |
| Discursul publicitar și noile profesii media | Asist. univ. dr. Mirela CURCĂ, Universitatea „Danubius” Galați | |
| Context și decizie editorială în povestea revistei „Dacia literară” (1848-1990) | Prof. Tatiana BERCARIU, Colegiul Național „Gh. Munteanu Murgoci” Brăila | |
| Infuzarea elementelor media în ora de literatură. Exemplu de bună practică | Prof. Mihaela COMAN, Colegiul Național „Nicolae Iorga” Brăila | |
| Elemente de educație media în activitatea didactică | Prof. Mihaela ȚĂPOR, Liceul cu Program Sportiv Brăila | |
| Abordări critice ale senzaționalismului media – fake news- din perspectiva adolescenților (proiect didactic) | Prof. Laura ION, Colegiul Național „Nicolae Iorga” Brăila | |
| Educația facilitată de mass-media la limba și literatura română | Prof. Elena Luminița TUDOR, Colegiul Național „Nicolae Iorga” Brăila | |
| 16.30 | Încheierea evenimentului Concluzii | Prof. Iulia GEORGESCU, inspector școlar pentru disciplina limba și literatura română |
