Echipele de baschet U13 și U16 ale Cuza Pirates Brăila vor participa la acest sfârșit de săptămână la noi turnee în cadrul campionatelor naționale de juniori. Echipa de U13 va juca la Ploiești, în Sala Olimpia, iar echipa de U16 are turneu la Tulcea.
Cuza Pirates U13 va începe astăzi turneul de la Ploiești, unde va întâlni în primul meci pe CSM Ploiești, de la ora 13.00. Tot astăzi, de la ora 19.30, băieții pregătiți de Andrei Ciubotariu vor juca cu ACS Pantera Baschet Ploiești. Sâmbătă, în ultimul meci al turneului de la Ploiești, Cuza Pirates Brăila va întâlni pe ACS Isports Ploiești. Lotul echipei brăilene care participă la acest turneu este alcătuit din următorii jucători: Moroianu, Chirac, Stroe, Ionică, Calu, Caloianu, Grigore, Tănase, Dan Victor, Rizoiu și Iuga.

Echipa U16 de la Cuza Pirates Brăila va participa sâmbătă și duminică la turneul organizat de CSS Tulcea. Sâmbătă dimineață, de la ora 9.30, vor juca cu Academia de Baschet Phoenix Galați. Tot sâmbătă, de la ora 17.00, brăilenii vor întâlni pe ACS Iris Iași. În ultimul meci de la turneuld e la Tulcea, Cuza Pirates va juca cu gazdele turneului, CSS Tulcea, duminică, de la ora 11.15. Lotul echipei brăilene, condus de antrenorii Mircea Totolici și Gheorghe Radu, este format din următorii jucători: Dobre, Iliescu, Milcu, Tănase, Oancea, Ionescu, Ghețu, Minaev, Balcan, Urdă, Gurgu, Staicu și Mihu.

Participarea echipelor de juniori de la Cuza Pirates Brăila se face în cadrul unui proiect finanțat de Consiliul Județean Brăila. De asemenea, beneficiază și de sprijinul sponsorilor: APAN, LONAMAD, Badenmob și ROSTEEL.



