ProBr

Echipa de handbal junioare a LPS Braila, locul 2 la Cupa Primaverii

Echipa de handbal junioare a LPS Braila, locul 2 la Cupa Primaverii
Echipa de handbal junioare a LPS Braila, locul 2 la Cupa Primaverii
Echipa de handbal junioare a LPS Braila, locul 2 la Cupa Primaverii

Sâmbătă și duminică, în Sala de Sport Elite&Performance Sport din București, în organizarea CSM București, s-a desfășurat o nouă ediție a Cupei Primăverii la handbal, competiție rezervată juniorilor IV, în cadrul proiectului ”Educație prin sport-Sănătos și Campion”. Brăila a avut onoarea să fie invitată pentru a doua oară consecutiv la întrecerea fetelor, cu o echipă formată din fete de la grupele 2002 și 2003, pregătite de profesorii Cristian Cezar Preda și Viorel Alexandru.

La competiția fetelor au luat startul 6 echipe, dintre care două de la CSM București, dar și de la alte cluburi puternice din țară, Hand Art Galați, HC Mori Torok Rm. Vâlcea și ACS Corona Brașov. Cele 6 echipe au fost împărțite în două grupe a câte trei, în care s-a jucat pe sistemul fiecare cu fiecare. Echipa din Brăila a fost repartizată în grupă cu CSM București B și cu HC Mori Torok Rm. Vâlcea. În primul meci, brăilencele au câștigat cu 22-19 în fața celor de la Vâlcea, iar în al doilea meci au învins fără drept de apel pe cele de la CSM București B cu 24-4, un meci în care în minutul 12 echipa de la LPS Brăila conducea cu 10-0. În celălalt meci al grupei HC Mori Torok Rm. Vâlcea a învins cu 30-10 pe CSM București B. În urma acestor rezultate, echipa de la LPS Brăila a terminat grupa pe primul loc și duminică dimineață au întâlnit în finala competiției de la București pe CSM București A, câștigătoarea grupei celelalte. În finală, prima echipă a celor de la CSM București a învins cu 18-16 echipa fetelor pregătite de profesorii Cristian Preda și Viorel Alexandru și au câștigat trofeul, iar echipa din Brăila a terminat pe locul secund.finala Braila - Bucuresti

La festivitatea de premiere organizatorii au oferit diplome și cupe pentru cele mai bune jucătoare pe posturi. Ioana Conțu, jucătoare de la grupa profesorului Cristian Preda, a fost desemnată cel mai bun inter dreapta, iar Laura Surdu, de la grupa profesorului Viorel Alexandru, a fost desemnată cea mai bună extremă stânga.Ioana Contu

De la grupa 2002 pregătită de Cristian Preda, din lotul echipei LPS Brăila care a participat la ”Cupa Primăverii”, au făcut parte următoarele handbaliste: Iulia Sava, Maria Carmela Stanciu, Ana Maria Cazan, Ioana Conțu, Andreea Spînu, Roxana Popa și Ruxandra Huru. De la grupa profesorului Viorel Alexandru, fete născute în 2003, din lot fac parte următoarele jucătoare: Andreea Boboc, Sara Hodiș, Laura Surdu, Andreea Surdu, Adelina Iordache, Nicoleta Petre, Daria Ene, Claudia Stroe.HCD

Aceasta va fi echipa, la care se va adăuga și portarul Alexandra Perianu, cu care LPS Brăila va aborda și turneele de junioare IV, faza pe euro-regiuni și apoi fazele superioare, turneu semifinal și, de ce nu, turneul final.

 

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •