
Duminică, 16 august, la ora 23.20, un bărbat de 41 ani, din oraşul Ianca, a sesizat la poliţie, apelând numărul 112, faptul că fratele său, Leca Sandu (52 de ani), cu acelaşi domiciliu, se află căzut într-o cameră a locuinţei şi prezintă o leziune la cap. La faţa locului s-a deplasat echipa de cercetare din cadrul Poliţiei oraşului Ianca şi un echipaj medical, care a constatat că bărbatul este decedat.
Din investigaţiile efectuate de către poliţişti a rezultat că, în aceeaşi seară, în jurul orei 20.00, în timp ce se afla pe stradă, în faţa imobilului său situat pe strada Primăverii din Ianca, bărbatul în cauză a avut o discuţie contradictorie cu o localnică, în vârstă de 49 de ani, cu care era și rudă, iar aceasta l-ar fi îmbrâncit.
În urma acestui fapt, victima, care se afla în stare vădită de ebrietate, s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut, lovindu-se cu capul de stâlpul din beton al gardului ce împrejmuieşte locuinţa, după s-a ridicat şi a intrat în casă, unde, ulterior, a fost găsit de către fratele lui.
Cercetările au fost preluate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Brăila, pentru efecturarea autopsiei şi stabilirea cauzei decesului.
La data de 17 august, medicul legist a concluzionat că moartea bărbatului nu a fost violentă şi că a survenit în urma insuficienţei cardio-respiratorii acute, facilitată de o intoxicaţie etilică acută. Leziunea suferită la nivelul capului, produsă prin cădere pe un plan dur ar fi necesitat pentru vindecare, în caz de supravieţuire, 7-9 zile de îngrijiri medicale de la data producerii, fără a pune în primejdie viaţa.
Având în vedere aceste aspecte, procurorul criminalist a schimbat încadrarea juridică a faptei, din loviri sau vătămări cauzatoare de moarte în infracţiunea de lovire sau alte violenţe.