
Duminica 22 septembrie, se reia campionatul national de junioare I la handbal fete. Echipa de la LPS Braila va evolua in seria B, alaturi de CSS 1 Constanta, CSS Galati, Grup Scolar 1 Mai Ploiesti, HC Activ CSO Plopeni si CSS Slobozia, din care primele 4 clasate se vor califica la primul turneu semifinal. Desi in prima etapa handbalistele de la LPS Braila aveau pauza, in urma retragerii pe 13 septembrie a celor de la LPS Focsani, tintarul a fost refacut de FRH si brailencele vor intalni in prima etapa, de la ora 12.00, acasa, pe CSS Slobozia. Partida va fi arbitrata de perechea Ionut Cazan si Gesur Suliman din Medgidia.
In etapa a II-a, pe 13 octombrie, LPS Braila va intalni tot acasa, pe CSS 1 Constanta, iar pe 27 octombrie se vor deplasa la Galati, unde vor juca cu CSS Galati. In etapa a IV-a, vor intalni acasa pe Grup Scolar 1 Mai Ploiesti, pe 17 noiembrie, iar in ultima etapa a turului vor juca in deplasare, la HC Activ CSO Plopeni, pe 24 noiembrie.