Politica Actualitate

Dragomir loveşte iar – Teoria toaletării şi a altoirii

Dragomir loveşte iar – Teoria toaletării şi a altoirii
În spatele deputatului Dragomir şi al tinerelor speranţe din PSD Brăila a "vegetat" intens
În spatele deputatului Dragomir şi al tinerelor speranţe din PSD Brăila a „vegetat” intens

Toaletarea s-a făcut corect, de adevăraţi specialişti – aceasta este părerea deputatului brailean al social-democraţilor, Marian Dragomir, care a adăugat că şi-n alte oraşe s-a recurs la o astfel de toalerare, deşi pare a fi una destul de agresivă. Acesta a recunoscut că unii pomi de pe unul dintre bulevardele importante ale oraşului sunt uscaţi, dar lanseaza şi un atac puternic asupra unora din politica locală, sugerându-le să pună mâna pe o carte de specialitate pentru a se documenta în problema toaletării.

Astăzi, la conferinţa de la PSD, deputatul Marian Dragomir a precizat că este consternat de unele declaraţii pe care le fac unele persoane care se dau mari specialişti în toaletarea copacilor de pe B-dul Independenţei. Cu toate că demnitarul recunoaşte că există pomi care pur şi simplu s-au uscat, susţine că nu de la toaletare s-a întâmplat, dovada fiind ceilalţi copaci, în număr foarte mare, care arată bine din punct de vedere al vegetaţiei.

Făcând referire la adversarii politici, deputatul Marian Dragomir ne-a declarat:

Dacă ar fi dat lemnele de acolo (n.r. – resturile rezultate în urma toaletării copacilor de pe B-dul Independenţei) unora care i-ar fi votat, aşa cum s-a mai întâmplat în unele campanii electorale cu pădurarii susţinuţi de anumite partide politice, şi nu de noi, nu ar mai fi fost niciun măcel. Dacă mergem la Constanţa, vedem că şi acolo pe B-dul Aurel Vlaicu, pe Tomis şi pe zona de promenadă spre Staţiunea Mamaia s-au făcut toaletări similare. Trecând astăzi pe B-dul Independenţei, am observat că există un număr redus de copaci care poate nu au vegetat la fel de mult ca înainte. Dar absolut toţi ceilalţi copaci arată bine din punct de vedere al vegetaţiei.

Şi pentru că mai multe persoane din zona politicului local au acuzat administraţia PSD ca fiind una care luptă pentru binele lor şi nicidecum pentru traiul populaţiei brăilene, luând în derâdere aspectul estetic pe care îl oferă B-dul Independenţei, Marian Dragomir le-a sugerat „gurilor rele” să pună mâna pe câte o carte de specialitate pentru o aprofundare a cunoştinţelor în ceea ce priveşte toaletarea copacilor.

Marian Dragomir a spus:

Din nou îşi dau cu părerea unii profesori (n.r. – făcând referire la Viorel Botea, cadru didactic şi preşedinte al Partidului Mişcarea Populară Brăila, care a declarat recent că toţi copacii au fost masacraţi) despre silvicultură, şi ei nici măcar nu ştiu ce înseamnă altoire, susţinând că pomii au fost masacraţi. Întâi ar trebui să pună mâna să citească o carte, dar nu de româna sau matematică, ci una despre pomicultură şi apoi să se exprime. Aceşti pomi au vegetat, pe bulevard avem lumină şi n-ar trebui să-şi spună ei părerea, ci locuitorii oraşului, cei care trec şi locuiesc în respectiva zona.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •