
Duminica, 24 noiembrie, echipele de juniori republicani A si B de la CF Braila au evoluat in deplasare, la ASS Rm. Sarat, echipa sustinuta de primaria municipiului din judetul Buzau. Juniorii A au facut un meci bun si au fost aproape de a obtine un punct pe terenul celor de la Ramnicu Sarat. La finalul meciului insa elevii pregatiti de Vasile Darie au pierdut cu 3-4, inregistrand al 12-lea esec din aceasta editie de campionat, de data aceasta in fata unei echipe care inca mai spera la accederea in play-off. Celelalte rezultate din seria a III-a a campionatului de juniori A au fost: LPS Buzau – Unirea Slobozia 3-5, Otelul Galati – Delta Tulcea 1-1, FC Viitorul – LPS Galati 4-0, Sageata Navodari – Gloria Buzau 1-2, Dunarea Galati – FC Farul 0-1. Joi,21 noiembrie 2013, intr-o restanta din etapa a 8-a a juniorilor A, FC Viitorul – Otelul Gala?i 5-0.
In campionatul juniorilor B, echipa pregatita de Ionel Dragoi a cedat mult mai usor in fata celor de la Rm. Sarat, pierzand partida cu 1-4 si pierzand astfel o sansa de a se apropia de locul 6, care duce in play-off. Juniorii lui Ionel Dragoi au ramas astfel, dupa 13 etape pe locul 8, cu 14 puncte, la 10 puncte de locul 6, cu 9 etape inaintea finalului sezonului regulat. Celelalte rezultate inregistrate in seria a III-a a juniorilor B au fost: LPS Buzau – Unirea Slobozia 4-0, Otelul Galati – Delta Tulcea 7-1, FC Viitorul – LPS Galati 1-2, Sageata Navodari – Gloria Buzau 0-4, Dunarea Galati – FC Farul 0-1. Joi, 21 noiembrie 2013, in restanta din etapa a 8-a a juniorilor B, FC Viitorul a invins pe Otelul Galati cu 4-0, unul din golurile constantenilor fiind marcat de braileanul Florinel Coman.
Sambata, 30 noiembrie, se va disputa etapa a XIV-a, penultima etapa programata in acest an. Etapa se va disputa doar daca vremea o va permite. In aceasta etapa, echipele de juniori A si B ale CF Braila vor intalni pe stadionul Chimia din statiunea Lacu Sarat pe Otelul Galati, echipa care se afla pe locul 3 la juniori A si este lidera in clasamentul juniorilor B.