Primarul Marian Dragomir a anunțat astăzi că au fost livrate primele utilaje noi care vor intra în dotarea ECO SA, societate de salubritate la care acționar majoritar este CLM Brăila.
În prezența directorului ECO SA Brăila, dar și a reprezentanților firmei care a livrat utilajele, Dragomir a anunțat că au fost achiziționate trei mașini IVECO pentru colectarea gunoiului, o autospecială IVECO echipată cu cârlig și container de 20 de tone și o autospecială Renault cu sărăriță și sistem multifuncțional, care poate fi folosită la deszăpezire și împrăștierea de material antiderapant, dar care are și alte utilități.
În paralel au venit și 600 de containere noi, zincate. Unele sunt dotate cu capac și pedală, iar altele doar cu capac. Aceste pubele vor fi distribuite doar pentru zona deservită de SC ECO SA, unde vor înlocui containerele vechi. Valoarea unui container pentru deșeuri reciclabile este de 1.322 lei/bucata (TVA inclus), iar valoarea unui container normal este de 1.304 lei/bucata (TVA inclus).
Dragomir a anunțat că urmează să mai sosească un tractor nou cu remorcă care va fi achiziționat tot din banii alocați anul trecut pentru mărirea capitalului social la SC ECO SA.
Primarul a mai amintit că urmează finalizarea licitației pentru încă 200 de module noi de colectare selectivă a gunoiului.