
În dimineaţa zilei de 20 decembrie a.c., la ora 08:30, un tânăr în vârstă de 27 de ani, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, s-a prezentat la Postul de Poliţie Comunal Măraşu şi a semnalat că, în noaptea anterioară, persoane necunoscute i-au sustras cantitatea aproximativă de 40 litri de motorină din rezervorul autocamionului, care era parcat pe o stradă din localitatea Băndoiu.
După primirea sesizării, poliţiştii au demarat cercetările şi au identificat doi tineri, cu vârsta de 18 ani şi, respectiv, 19 ani, ambii din satul Băndoiu, comuna Măraşu, bănuiţi că ar fi comis furtul.
Combustibilul sustras a fost recuperat şi restituit păgubitului, iar pe numele suspecţilor a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.