Actualitate

Doi barbati depistati la volan desi nu posedau permis de conducere

Doi barbati depistati la volan desi nu posedau permis de conducere

Polițiștii brăileni au surpins în cursul zilei de sâmbătă, 3 februarie a.c., doi conducători auto care se aflau în trafic fără să posede permis de conducere, sau având permisul reținut.

Sâmbătă dimineață, la ora 09:50, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila l-au depistat, pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiu, pe un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din satul Olăneasca, comuna Salcia Tudor, în timp ce conducea un autoturism fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis.

Sâmbătă seara, la ora 19:30, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Ianca l-au oprit în trafic pentru control, pe DC 38, în afara localităţii Deduleşti, pe un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Movila Miresii, în timp ce conducea un autoturism.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit  că permisul de conducere al acestuia figurează ca fiind  reţinut.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •