
Echipa națională de handbal feminin a României a debutat cu un eșec neașteptat în fața Angolei la Jocurile Olimpice de la Rio. Echipa pregătită de Ryde și Buceschi a fost învinsă de cea mai slab cotată echipă din grupă, scor 19-23 (9-11), după un meci în care jucătoarele au părut obosite și fără inspirație în atac, unde s-au bazat aproape exclusiv pe Cristina Neagu.
Angola s-a aflat în permanență la conducere, și a condus cu 3-0 în minutul 7. Româncele au marcat prima dată abia în minutul 10 prin Cristina Neagu și au reușit să egaleze la 3 în minutul 13. Jocul s-a menținut echilibrat până în minutul 19, la scorul de 6-6, apoi Angola s-a desprins iar la trei goluri, scor 9-6 în minutul 21. Neagu și Chiper au redus diferența la un gol cu 5 minute înaintea pauzei, dar s-a intrat la cabine la scorul de 11-9 pentru Angola.
România nu a reușit în partea a doua decât să se apropie la un gol pe tabelă, 11-10 după golul lui Elisei în minutul 31 și 12-11 în minutul 35, la reușita lui Chintoan. Au urmat patru goluri consecutive ale adversarelor, care s-au distanțat la cinci goluri în minutul 40. Româncele nu au reușit să mai revină, chiar dacă s-au apropiat la două goluri, scor 18-16 în minutul 52, iar meciul s-a terminat la scorul de 23-19 în favoarea Angolei, cu un ultim gol marcat de Geiger.
Brăileanca Gabriela Perianu a jucat 32 de minute, dar a aruncat o singură dată la poartă, fără să înscrie. Cealaltă handbalistă de la HC Dunărea Brăila care face parte din lotul pentru JO d la Rio, Gabriella Szucs a jucat doar 6 minute.
Pentru România urmează duelul cu Brazilia, reeditarea meciului din optimile de finală ale Campionatului Mondial din 2015.
România-Angola 19-23 (9-11)
România: Ungureanu (15/38), Munteanu (portari), Neagu – 8 goluri/17 aruncări (4/7 de la 7 metri), Chiper (4/10), Chintoan (2/2), Brădeanu (1/2), Manea (1/2), Geiger (1/4), Ardean-Elisei (1/4), Buceschi (1/5), Perianu (0/1), Hotea, Vizitiu.
Angola: Barbosa, Branco (2/2), Almeida (10/29) (portari), Guialo (5/12, din care 4/4 de la 7 m), Cazanga (3/6), Bernardo (3/7), Kassoma (2/3), Kiala (2/3), Dombaxi (2/3), Carlos (2/5), Machado (2/6), Santos (1/2), Monteiro (1/3), Venancio
