Marti dimineață, în sala de ședințe a CUP Dunărea Brăila a avut loc ședința Consiliului Județean Brăila pe luna februarie. La ședință au fost prezenți 31 consilieri, liberalul Mario Da Ros a absentând motivat, iar Adrian Rândunică a demisionat din funcție după ce a fost numit secretar de stat la Ministerul Muncii.
În cadrul acestei ședințe, în urma vacantării unor poziții de reprezentare a CJ în cadrul Colegiului Director al DGASPC Brăila, Consiliului Consultativ al ISJ și Consiliul de Administrație al Palatului Copiilor, deținute de deputații Emilia Meiroșu și nicu Niță în perioada cât au fost consilieri județeni, au fost desemnați alți reprezentanți ai CJ Brăila. Daniela Bordea (PSD) a fost aleasă în Colegiul Director al DGASPC Brăila, cu 29 de voturi pentru și unul împotrivă, iar la Palatul Copiilor a avut 29 voturi pentru și două împotrivă. La Consiliul Consultativ al ISJ a fost ales Viorel Mortu (PSD) cu 26 voturi pentru și 5 împotrivă. Totodată, Magda Lefter, angajată a Consiliului Județean, a fost aleasă în Comisia de Orientare Școlară și Profesională din cadrul CJRAE Brăila, cu 27 voturi pentru, 3 împotrivă și un vot nul.
Proiectul de hotărâre de la punctul 7 al ordinii de zi a stârnit cele mai multe discuții. Liberalul Ovidiu Nechita a atras atenția că la 12 ani de la înființarea Serviciului Public de Evidența Populației nu a fost organizat niciodată concurs pentru ocuparea funcției de șef de serviciu. Nechita a propus un amendament la acest proiect, prin care postul de șef serviciu la evidența populației să fie scos la concurs, pentru a intra în legalitate. Amendamentul a fost respins, întrunind doar 11 voturi pentru, 18 împotrivă și două abțineri. Proiectul de hotărâre a trecut cu 19 voturi pentru și 12 abțineri. Totodată liberalul a criticat și faptul că nu toate posturile au fost scoase la concurs prin recrutare și sunt și două posturi de conducere în cadrul aparatului de specialitate al CJ și al instituțiilor subordonate, care urmează a fi ocupate prin promovare. Președintele CJ, Francisk Iulian Chiriac, a precizat că și pentru posturile care urmează a fi ocupate prin promovare se pot înscrie și funcționari publici din alte instituții.