
Ieri, edilul-şef Aurel Simionescu a declarat că sute de familii şi persoane singure solicită o locuinţă în regim de închiriere, de tip ANL. Este vorba de 400 de solicitări, iar numărul loc nu va fi acoperit decât pe jumătate. Asta ca urmare a faptului că se lucrează la Ansamblul ANL Brăiliţa 3.
Primarul municipiului Brăila, Aurel Simionescu, a precizat astăzi, în binecunoscuta conferinţă de presă pe care o susţine în fiecare zi de joi, că pe adresa Primăriei se află înregistrate 400 de solicitări privind obţinerea unei locuinţe, în regim de închiriere, de tip ANL. Potrivit edilului-şef, doar jumătate din numărul acestora poate fi acoperit. Şi asta ca urmare a faptului că Ansamblul de locuinţe ANL Brăiliţa 3 este în lucru, urmând a fi gata în curând.
Aurel Simionescu, primarul Municipiului Brăila, în cadrul unei conferinţe de presă:
Avem în jur de 400 de solicitări. În fiecare an, ca să eliminăm alte discuţii, în luna februarie am aprobat în şedinţa de Consiliu Local Municipal tabelul cu persoanele solicitante, cu punctajele obţinute. În funcţie de cum apar locuinţele, în ordinea punctajului respectiv, noi dăm locuinţele. Este posibil ca unele persoane să primească mai repede locuinţele, şi un exemplu ar fi darea în folosinţă a unui bloc cu garsoniere. Atunci cei care au cerut apartamente cu 2 – 3 camere trebuie să mai aştepte. Locuinţele din Ansamblul Brăiliţa 3 vor acoperi jumătate din cererile solicitate. Însă există solicitări care nu prea au şansă. Dacă a depus dosarul anul trecut şi este o persoană singură cu studii medii, cererea va fi clasată pe o poziţie mai joasă a listei, pentru că în frunte sunt cererile persoanelor cu studii superioare, căsătorite, care au copii, aceste persoane putând cumula punctaj mare, de 62 – 63 de puncte.
De asemenea, municipalitatea are în plan ca anul viitor să reabiliteze cele 2 blocuri de la cazarma de la Ciocârlia, în imobil fiind realizate 60 – 70 de garsoniere şi apartamente cu 2 camere.
Referitor la alte planuri ale administraţiei locale privind sprijinirea medicilor specialişti care îşi desfăşoară activitatea la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, Aurel Simionescu a spus că se vrea într-un timp cât mai scurt să se înceapă lucrările la cele două clădiri care în trecut au funcţionat ca instituţii de învăţământ special. Totodată, primarul a mai subliniat că nu vor fi prea mari probleme privind reabilitarea celor două imobile, pentru că acestea, la fel ca şi cele de la cazarmă, sunt pretabile a fi modernizate.
