În România, în sistemul sanitar există 40.000 de salariate mai puţin şi aproape 100.000 de asistente medicale sunt plecate la muncă în străinătate. Informaţiile privind situaţia asistentelor medicale din serviciile publice de sănătate sunt preluate din bazele de date publice ale Institutului Naţional de Statistică. Potrivit datelor statistice, comparativ cu anul 1990, în sistemul public de sănătate numărul asistentelor medicale a scăzut cu 30.000 (circa 25%), respectiv de la 125.484 asistente în 1990, la 95.484 în anul 2012.
Cea mai dramatică scădere a numărului de asistente medicale a avut loc în perioada 2007 – 2012: 23.000. Cu alte cuvinte, în acest interval sistemul public de sănătate a pierdut 17% din asistentele medicale. Pe locul al doilea se situează categoria Personal sanitar auxiliar în unităţile publice, care a scăzut, în acelaşi interval, de la 66.063 salariaţi în 1990 la 55.717 în 2012, adică o reducere de 16% (cu 10.346 mai puţini salariaţi).
Viorel Rotilă, preşedintele Federaţiei “Solidaritatea Sanitară” din România:
Dacă avem în vedere că cele două categorii de personal se ocupă de două paliere diferite ale îngrijirilor de sănătate, reiese faptul că într-un sfert de secol domeniul îngrijirilor de sănătate din sectorul public a pierdut peste 40.000 de salariaţi, pe fondul creşterii numărului de pacienţi. Observăm astfel că îngrijirile de sănătate din sectorul public înregistrează cea mai gravă criză a sectorului sanitar. În ultimii 23 de ani numărul pacienţilor a crescut cu 12%, în timp ce numărul asistentelor medicale a scăzut cu aproximativ 25%. Situaţia indică o creştere cu aproape 40% a sarcinilor de serviciu în acest interval, ea fiind şi mai mare dacă luăm în considerare anii în care numărul de pacienţi a fost mult mai mare decât în 2012. Este de departe cea mai gravă afectare a unei întregi profesii din sistemul public.
Majorarea vârstei de pensionare, un eşec
Creşterea vârstei de pensionare a asistentelor medicale de la 60 de ani (n.r. 59 de ani şi 8 luni la ora actuală) la 65 de ani este departe de a putea fi considerată un succes, fiind de fapt o măsură pompieristică, menită să salveze ceva din dezastrul în care se află această categorie de personal, creat de guvernările din ultimii 7 ani. Referitor la acest aspect, Viorel Rotilă a precizat ca o măsură necesară o reprezintă deblocarea posturilor de asistenţi medicali în sistemul sanitar public la un nivel comparativ cu anul 1990 (cel puţin 30.000) şi asigurarea finanţării necesare, atât pentru aceste noi posture, cât şi pentru salarizarea adecvată a acestei categorii de personal.
Analiza datelor arată că există forţa de muncă necesară pentru a ocupa aceste posturi. Spre exemplu, absolventele de şcoli postliceale din anii 2013 şi 2014 (conform estimărilor) însumează aproape 45.000, adică peste nevoile sistemului. De asemenea, o creştere semnificativă înregistrează şi formarea noilor asistente medicale, mai ales în ultimii 13 -14 ani, fiind formate în perioada 2000-2014, adică aproape dublul numărului de asistente medicale ce lucrează în sectorul public, un număr de aproximativ 185.000 de asistente medicale..
Viorel Rotilă:
Nu există informaţii legat de ce se întâmplă, din punct de vedere profesional, cu cele peste 100.000 de asistente medicale, acest număr fiind compus din absolventele de şcoli postliceale din ultimii 7 ani şi asistentele medicale care au plecat din sistemul sanitar public în aceeaşi perioadă, în număr de 23.000. În aceste condiţii, este posibil ca numărul asistentelor medicale plecate la muncă în străinătate în ultimii 7 ani să atingă cifra de 100.000. Luând în considerare acest lucru, România este probabil cel mai mare furnizor de asistente medicale pe piaţa muncii din U.E., în condiţiile în care sistemul românesc public de sănătate se confruntă cu cel mai mare deficit de asistente medicale de până acum. Evoluţie nefirească a formării profesionale, care a obligat generaţii întregi de asistente să parcurgă cicluri de formare iniţială suplimentare şi, în mare parte, redundante, a creat un grad semnificativ de incertitudine în rândul asistentelor medicale în ceea ce priveşte dezvoltarea carierei proprii, contribuind în mod semnificativ la scăderea calităţii vieţii profesionale. Putem considera că forţa de muncă ce se ocupă de serviciile de îngrijire acordare în sectorul sanitar public este deficitară (cel puţin 25% mai puţini angajaţi), alcătuită din salariate obosite (de munca suplimentară cu caracter permanent), îmbătrânite (de rămânea în activitate peste vârsta standard de pensionare), dezamăgite (de nivelul de salarizare), îmbolnăvite (de condiţiile de lucru şi de bolile profesionale).
O nouă lege de salarizare trebuie să includă cel puţin şi asistentele medicale (opinia noastră este că ar trebui să vizeze toate categoriile de personal), creşterea salariilor asistentelor medicale prin intermediul salarizării în funcţie de performanţă fiind una din măsurile necesare pentru a stopa migraţia angajatelor cu experienţă din sectorul public de sănătate.