În plină campanie prin care familia românească este redefinită, iar disputele pe marginea acestei teme sunt dintre cele mai aprinse, deputatul PNL Vasile Varga declară deschis că susține familia tradițională și că a votat în Parlament, în favoarea acesteia.
”Sunt tată, sunt bunic, sunt creștin, așa gândesc și așa simt. Cum aș putea să le spun nepoților mei sau oamenilor care mă cunosc de o viață că sunt de acord cu familia formată din două persoane de același sex? Știu că, prin această opinie a mea, mă expun în fața celor care sunt de cealaltă parte a baricadei, mă aștept să fiu înjurat, să se arunce asupra mea tot felul de invective. Dar prefer să nu fiu ipocrit și să îmi spun deschis punctul de vedere. S-a tot spus că definiţia căsătoriei nu ar fi o problemă relevantă pentru societate, în acest moment. Eu zic că este fals! Fie şi numai agitația din mass-media, patimile care s-au încins pe marginea acestui subiect demonstrează că se atinge un punct sensibil. Să nu uităm că s-a încercat deja, la Curtea Constituţională, recunoaşterea căsătoriilor homosexuale încheiate în alte state ale Uniunii Europene”, spune deputatul Vasile Varga.
Parlamentarul liberal, care este membru în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, este de părere că revizuirea Constituției nu restrânge vreun drept al minorităților sexuale, care au în continuare acces la piața muncii, la servicii de educație, de sănătate, în general, la orice drept al omului, și, în plus, orice formă de discriminare împotriva lor este pedepsită prin lege.
[quote]Să nu uităm că nimeni nu are dreptul să se căsătorească cu cine dorește. Un părinte nu se poate căsători cu propriul copil, este pedepsit de lege dacă cineva se căsătorește cu soțul sau cu soția unei alte persoane căsătorite. Aceste restricții sunt bazate pe înțelepciunea societăților creștine, dar și a altor culturi din întreaga lume. Nu cred că suntem o societate dispusă să vedem familia altfel decât cea formată dintre o femeie și un bărbat. Voi îndemna pe toată lumea să meargă la referendum, să voteze în favoarea familiei tradiționale, pentru că ăsta mi se pare un element de sănătate a unei națiuni. În plus, vorbim despre o inițiativă cetățenească, promovată de societatea civilă, nu despre o inițiativă din zona politicului. Personal, cred că acest Referendum are potențial mai degrabă unificator, pentru societatea românească, fiindcă vor vota favorabil și ortodocșii, și catolicii, și reformații, în general, mai toate cultele care conviețuiesc aici. Probabil că procentul celor care vor vota ca lucrurile să rămână așa cum le-a lăsat Dumnezeu va fi unul mare[/quote], consideră deputatul brăilean.