Silviu Mares 4 iunie 2020

Deputatul PNL Antoneta Ioniță a declarat că cele 33 de miliarde de euro prevăzute a fi alocate României, prin planul ”Noua Generaţie UE”, dintre care 21 de miliarde de euro sub formă de granturi nerambursabile, vor ajuta la procesul de modernizare a României și se vor regăsi în investiții în infrastructura rutieră, de apă, aducțiuni de gaze, în companiile mari şi mici din industriile inovative.

Consider că în capul listei de priorități trebuie să se afle cele două domenii care definesc viitorul unui popor și la care am tot rămas corigenți: Educația și Sănătatea! Fără ele, nu se poate gândi viitorul și rolul României într-o lume a provocărilor. Dincolo de boală, viață și moarte, pandemia COVID – 19 ne-a făcut să constatăm cât de fragil este sistemul nostru de educație: sute de mii de copii care nu au nici acum acces la o tabletă sau la un laptop și nici la internet, mii de cadre didactice în imposibilitatea de a comunica” spune Antoneta Ioniță.

Parlamentarul brăilean spune că dacă, în marile universități, adaptarea la noile condiții s-a realizat rapid, în școlile din mediul rural au existat învățători și profesori care le-au trimis elevilor teme și explicații, prin intermediul funcționarilor din primării, și au primit feed-back, pe aceeași cale.

Sunt comunități care s-au mobilizat, primari care au considerat că pietruirea unui drum mai poate aștepta și au preferat să cumpere tablete și cartele de internet, sunt, însă, și locuri în care nu a existat nicio preocupare pentru asta” mai spune deputatul PNL.

De profesie medic de familie, Antoneta Ioniță spune că pandemia COVID-19 ne-a adus în față și o altă realitate, cea a sistemului sanitar românesc.

Îl felicit pe colegul meu Nelu Tătaru și pe toți cei care au reușit să facă astfel încât să trecem cu bine prin acest episod al pandemiei, fără pierderi majore, în condițiile infrastructurii existente. Dar, nici aici timpul nu mai are răbdare! Sistemul sanitar românesc trebuie reașezat, este nevoie de investiții majore în spitale moderne, în echipamente, dar și în personalul medical, pe care acum îl aplaudăm cu toții, dar a cărui importanță mâine o vom uita. Am văzut în această perioadă tot felul de erori manageriale, de încercări de a folosi la limita legii banul public. Sănătatea nu este tărâm de campanie electorală, iar numirea politică a managerilor, pe care PSD a practicat-o cu iresponsabilitate, și-a arătat acum colții.
Da, avem nevoie de sute de kilometri de autostradă, de aducțiune de apă și de gaze, de poduri și de clădiri, dar trebuie să acceptăm că avem nevoie ca Educația și Sănătatea să fie priorități zero, într-un proiect comun, al nostru, al românilor, respectat și dus mai departe, indiferent cine s-ar afla la guvernare!” a spus deputatul PNL, Antoneta Ioniță.

Comentarii