Sâmbătă, 6 ianuarie a.c., polițiștii au depistat doi brăileni aflați la volanul unor autoturisme fără a deține permis de conducere. Unul dintre aceștia se afla și sub influența alcoolului, care i-a dat curaj să se urce la volan.
În seara de Bobotează, la ora 20:35, poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică l-au identificat pe un tânăr în vârstă de 18 ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Brăila, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Tot aseară, la ora 19:20, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier l-au oprit în trafic, pe DC 16, pe raza comunei Tufeşti, pe un localnic, în vârstă de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis şi sub influenţa alcoolului.
