Marţi, 08 ianuarie a.c., în jurul orei 13.15, un echipaj de jandarmi din cadrul Detaşamentului 3 Oprişeneşti a surprins, în flagrant, doi bărbați care au tăiat fară drept material lemnos, dintr-o pădure din apropierea localităţii Deduleşti, comuna Mircea Vodă.
Cei doi bărbaţi, în vârstă de 30 de ani, respectiv 28 de ani, ambii domiciliaţi în localitatea Şuţeşti, au tăiat materialul lemnos, folosindu-se în acest sens de două drujbe. Aceștia le-u declarat jandarmilor că intenţionau să transporte bunurile sustrase cu ajutorul a două atelaje hipo, la domiciliul lor.
Pentru fapta lor, cei doi au fost sancţionaţi contravenţional în baza legii 171/2010 cu amenzi în valoare de 1000 lei fiecare. Materialul lemnos deţinut de aceştia în atelajul hipo a fost predat Ocolului Silvic Ianca, iar drujbele au fost confiscate şi depuse la camera de corpuri delicte a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila.