În weekendul trecut, poliţiştii rutieri au identificat în trafic mai mulți șoferi în timp ce conduceau autoturismele fără a respecta regulile privind circulația pe drumurile publice.
Vineri seara, la ora 19:45, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila l-au oprit în trafic, pentru control, pe un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din comuna Tichilești, în timp ce acesta conducea mașina pe raza localității de domiciliu.
Polițiștii i-au solicitat conducătorului documentele mașinii, iar cu ocazia verificării acestora s-a constatat faptul că numerele de înmatriculare ale vehiculului sunt expirate din data de 13 aprilie 2019.
În cauză s-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat.