
În ziua de 27 martie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave.
Astfel, poliţiştii au constatat 77 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de aproximativ 13.000 de lei, au ridicat în vederea suspendării 4 permise de conducere.
Poliţişti din cadrul Biroului Rutier au acţionat, luni, în municipiul Brăila, pe linia depistării conducătorilor auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, ocazie cu care l-au depistat în trafic pe un brăilean, în vârstă de 49 de ani, în timp ce conducea autoutilitara pe strada Anton Pann, din cartierul Obor, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,47 mg/l. Acesta a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.