
O delegaţie a PDL Brăila va merge la lansarea candidaţilor PDL pentru europarlamentare, care va avea loc la Sala Palatului, începând cu ora 11.00, în prezenţa a peste 7.000 de oameni. Invitatul surpriză va fi Joseph Daul, preşedintele Partidului Popular European.
Delegaţia brăileană va fi formată din peste 160 de oameni care o vor însoţi pe Simona Drăghincescu, cea care va candida pe listele PDL pentru Parlamentul European. Din delegaţie mai fac parte Alexandru Nazare, preşedintele PDL Brăila, Dănuţ Lungu, Marian Sârbu, Alfredo Pascale, Aurelian Sabinus Ilinoiu, Ştefan Gurgu, Marian Fusea, Adrian Tabarac.
La lansarea echipei PDL pentru europarlamentare va participa şi preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul. De asemenea, un alt invitat special va fi fostul premier al Republicii Moldova, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat.
Vasile Blaga, preşedintele PDL:
Mâine, la Sala Palatului, începând cu ora 11.00, PDL lansează cea mai bună echipă pentru România la alegerile europarlamentare.