Procedurile privind valabilitatea rovinietei în cazul în care este schimbat numărul de înmatriculare a mașinii au fost modificate recent, printr-o lege publicată în Monitorul Oficial şi care urmează să intre în vigoare vineri. Același act normativ stabilește că noi vehicule vor fi scutite de la plata rovinietei.
Legea nr. 100/2014 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 8/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România a fost publicată marți în Monitorul Oficial Partea I, nr. 506, din 8 iulie 2014. Actul normativ ce intră în vigoare vineri, 11 iulie 2014, simplifică procedurile privind menținerea valabilității rovinietei în cazul schimbării numărului de înmatriculare. Potrivit reglementărilor legale încă în vigoare, rovinieta își menține valabilitatea numai în condițiile în care utilizatorul informează în scris Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) cu privire la schimbarea numărului de înmatriculare. În acest sens, solicitantul trebuie să se prezinte la unul din punctele de lucru ale CNADNR cu cerere scrisă, conform formularului-tip care se regăsește pe pagina web a Companiei și cu cartea de identitate a autovehiculului, în copie și original.
* Procedură mult mai simplă *
De vineri, însă, prevederile la acest capitol se modifică. Concret, rovinieta își menține valabilitatea în condițiile în care în baza de date a autorității de înmatriculare este operată modificarea respectivă. Solicitantul nu mai trebuie să urmeze procedurile de până acum, pentru că modificările vor fi făcute automat de CNADNR, care are acces la baza de date cu vehiculele pentru care a fost achitat și este valabil tariful de utilizare. În noul act normativ, care va intra în vigoare vineri, este menționat:
Autoritatea de înmatriculare este obligată să asigure, pe bază de protocol, accesul zilnic al CNADNR la baza de date privind modificările cu privire la schimbarea numărului de înmatriculare.
În plus față de introducerea acestor prevederi, actul normativ stabilește și noi categorii de vehicule care nu vor mai plăti pe viitor rovinieta. Pe lista celor care nu achită tariful de drum vor fi incluse mașinile folosite de unitățile Ministerului Apărării Naționale, ale Serviciului Român de Informații, ale Serviciului de Informații Externe, ale Serviciului de Telecomunicații Speciale și ale Administrației Naționale a Penitenciarelor; unitățile Ministerului Afacerilor Interne; serviciile de ambulanță; serviciile publice comunitare pentru situații de urgență; vehicule folosite de Compania Naționala de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A.; vehicule folosite de Societatea Naționala de Cruce Roșie din România; vehicule folosite exclusiv în transportul public local de persoane prin servicii regulate pe raza teritorial-administrativă a unei localități; vehicule istorice.
Rovinieta a fost introdusă prin OG nr. 15/2002, care definește tariful de utilizare ca fiind o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR). Tarifele de utilizare a drumurilor naționale sunt diferențiate în funcție de tipul autovehiculului, dar și de durata de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România. Spre exemplu, pentru autoturisme, aceste tarife sunt cuprinse între 3 euro (rovinietă valabilă 7 zile) și 28 de euro (rovinietă valabilă un an de zile).
* Amenzi usturătoare pentru lipsa rovinietei *
Cei care circulă fără rovinietă vor fi sancționați cu amendă, dar și cu plata unui tarif de despăgubire, până la prezentarea dovezii de achitare a tarifului de despăgubire reținându-se certificatul de înmatriculare al vehiculului. Acestea au valori diferite în functie de tipul autovehiculului. Astfel, pentru autoturisme, amenzile pentru lipsa rovinietei sunt cuprinse între 250 și 500 lei, în timp ce despăgubirile sunt de 28 de euro.