
Blocajul apărut la nivelul Consiliului Județean Brăila privind finanțarea sportului la Brăila, l-au determinat și pe primarul Aurel Simionescu să facă un pas lateral în privința susținerii echipei de fotbal Dacia Unirea Brăila. Acesta a declarat că în condițiile în care Consiliul Județean nu va finanța fotbalul, atunci și Primăria se va retrage, mai ales că în urma unui control al Curții de Conturi s-ar fi găsit unele probleme.
În această situație se întrevede un viitor sumbru pentru fotbalul brăilean, care ar putea duce la desființarea echipei, iar Brăila ar ajunge primul oraș reședință de județ din România care să nu aibă echipă de fotbal la nici un nivel, nici măcar în ligile județene.
Referindu-se la acest aspect, liderul PMP Brăila, Viorel Botea, a declarat într-o conferință de presă că dacă echipa ar fi lăsată să se desființeze ar fi un act de lipsă de respect față de brăileni.
”Să nu uităm ca această echipă a jucat o finală a Cupei României. În momentele în care această echipă mergea bine veneau la stadion peste zece mii de spectatori. Însă acum, având în vedere că s-a diminuat numărul spectatorilor și nu mai este o problemă de interes electoral, atitudinea este aceasta. eu am mai spus un lucru. Un parteneriat public privat putea duce și poate duce, echipa brăileană elegantă din punct de vedere financiar” a spus Viorel Botea.