Administratie Economie

De anul viitor, subventii mai mari cu 25% pentru tinerii fermieri

De anul viitor, subventii mai mari cu 25% pentru tinerii fermieri
De anul viitor, subventii mai mari cu 25% pentru tinerii fermieri
De anul viitor, subventii mai mari cu 25% pentru tinerii fermieri

 

România trebuie să transmită Comisiei Europene până la 1 august opţiunile sale cu privire la aplicarea plăţilor directe, iar printre acestea se numără activarea măsurii pentru tinerii fermieri.

Potrivit declarațiilor ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, la data de 1 august România trebuie să transmită Comisiei Europene câteva opţiuni cu privire la aplicarea plăţilor directe, începând din anul 2015 până în anul 2020. Politica agricolă comună a fost reformată, sunt mai multe opţiuni prevăzute, iar ţările membre trebuie să decidă.

Daniel Constantin a precizat:

Am avut discuţii cu fermierii în ultimele săptămâni care au concluzionat poziţia României, dar nu înseamnă că aceste opţiuni nu vor mai fi modificate în perioada următoare. Sunt nouă opţiuni, iar printre cele mai importante este aceea că, începând din anul 2015, România vrea să activeze măsura pentru tinerii fermieri. Acest lucru înseamnă că tinerii până în 40 de ani care lucrează în agricultură vor avea posibilitatea să primească începând cu anul 2015, ca urmare a cererii pe care o vor depune, un sprijin suplimentar pentru o suprafaţă între 25 şi 60 de hectare, cu 25% mai mare decât ceilalţi fermieri care au peste 40 de ani.

Totodată, şeful Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a precizat că între 13,4 şi 15% din plăţile directe alocate an de an pentru România vor merge sub formă de sprijin cuplat către cei care se ocupă de anumite culturi vegetale sau de creşterea vacilor pentru lapte:

Am selectat o serie întreagă de culturi din producţia vegetală, dar şi anumite categorii din zona de zootehnie care vor beneficia, pe lângă plăţile directe, pe lângă formele de ajutor de stat pe are le acordăm, de aceste plăţi cuplate, tocmai pentru a ajuta aceste sectoare în anumite momente considerate de noi ca fiind dificile. De exemplu, soia şi cartoful de primăvară, dar vrem să introducem un ajutor cuplat şi pentru tomatele destinate procesării, pentru castraveţii destinaţi procesării, pentru legumele din sere şi din solarii, pentru că aşa putem ajuta producţia autohtonă.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •