Sport

Dacia Unirea Braila s-a inscris astazi in Liga a 2-a

Dacia Unirea Braila s-a inscris astazi in Liga a 2-a

Dacia Unirea Brăila a transmis către FRF astăzi cererea de înscriere în Liga a 2-a, cu o zi înaintea termenului limită. Vineri dimineață lucrurile au început să se îndrepte spre calea cea bună, iar planurile conducerii pentru sezonul 2018-2019 sunt unele optimiste, chiar dacă ieri la prânz comisia care a analizat proiectele de finanțare depuse la Consiliul Județean Brăila au respins proiectul depus de Dacia Unirea Brăila.

După ce și Dacia Unirea s-a înscris, doar Pandurii Tg. Jiu nu s-au înscris încă în Liga a 2-a, în timp ce ilfovenii de la CS Afumaţi a decis să nu se înscrie înscrie în Liga a 2-a, ci în Liga a 3-a. În locul ilfovenilor de la Afumați în Liga a 2-a vor evolua Metaloglobus Bucureşti. Gruparea din Capitală şi-a şi depus cererea de participare în noua ediţie a eşalonului secund, până în acest moment aşteptând ca una dintre cele 20 de echipe care trebuiau să particide în ediţia 2018-2019 să nu se înscrie.

Dacia Unirea s-a reunit luni, iar de marți au început primele antrenamente, la care au participat maxim 10 jucători sub comanda lui Vasile Darie sau a lui Laurențiu Ivan. Vineri dimineață lucrurile au început să intre pe un făgaș normal odată cu venirea agentului de jucători Cristian Hossu, în postura de director sportiv al Daciei Unirea Brăila, funcție pe care în ultimele două sezoane a ocupat-o Sorin Frunză. La antrenamentul de la ora 10.30, condus de Laurențiu Ivan, au fost prezenți 15 jucători, dintre care 7 aduși de impresarul clujean, cel care l-a dus pe camerunezul Collins Fai la Dinamo București în 2013.

Vestea primită de la Consiliul Județean a amânat orice decizie, dar sâmbătă dimineață conducerea clubului a transmis către FRF cererea de înscriere în Liga a 2-a, unde sezonul ar urma să înceapă pe 4 august. Conform celor spuse de noul director sportiv al Daciei Unirea Brăila, începând de luni noul antrenor principal al echipei va fi Gică Barbu, fost antrenor la U Cluj în mandatul lui Ionel Ganea, cât şi în cel al lui Mihai Teja, pentru ca timp de două runde, după demiterea fostului „internaţional”, să asigure şi interimatul pe banca ”șepcilor roșii”. În sezonul 2017-2018 Gheorghe Barbu a antrenat pe CFR Cluj 2, în Liga a 3-a.

Jucătorii aflați în probe în acest moment sunt: Raul Hofer (21 de ani) – de la ACS Fotbal Comuna Recea, mijlocaș ofensiv; Constantin Noris Ichim (20 de ani) – de la CSM Pașcani, mijlocaș care în 2010 a fost câștigător al premiului la Milan Junior Camp, tabăra oficială AC Milan, ce a avut loc în România; Andrei Ititescu (20 ani) – Sănătatea Cluj, atacant; Silviu Oprescu (20 ani) – de la FCM Alexandria, campion al României cu echipa de juniori U19 al lui Dinamo București în 2016, Andrei Pleșa (21 de ani) – de la Oltenița, un produs al grupelor de juniori de la Rapid București, care a mai jucat în liga a 3-a la Cetate Râșnov, dar și în Liga 1 la Gaz Metan Mediaș; Silviu Cerneuțeanu – fost la Știința Miroslava.

De asemenea a revenit la Brăila Raul Vitan, care a jucat și anul trecut la Dacia Unirea. Totodată, a revenit Dragoș Mucuță (de la Hermannstadt II). Tot în probe se află și Silviu Crăciun de la Sportul Chiscani, alături de Tudor Țăranu, Gabriel Niță, Coteș, George Puia din lotul de anul trecut al echipei brăilene. Portarul Paul Botaș va reveni și el de luni la echipă, după ce a fost la un turneu cu naționala jucătorilor fără contract. Costin Ciucureanu se află în probe la FC Voluntari, iar săptămâna viitoare se va decide dacă va pleca la echipa ilfoveană sau va jucat tot pentru Dacia Unirea Brăila.

Până marți vor mai veni și alți jucători, atât tineri, cât și jucători cu experiență.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •