
Marți după aiază, de la ora 18.00, pe stadionul Municipal din Brăila, Dacia Unirea a susținut al treilea meci de pregătire din această vară. După cele două meciuri cu Dunărea Călărași, echipa pregătită de Alin Pânzaru a întâlnit marți echipa de Liga a 3-a, Unirea Slobozia. Deși au jucat foarte ofensiv, brăilenii au pierdut meciul cu 1-2 (1-0), cu două goluri primite în repriza a doua, în urma unor greșeli în apărare.
Prima ocazie de a marca a aparținut brăilenilor, în minutul 12, când Necoară a reluat din mijlocul careului peste poartă, o centrare venită de la Stănciulescu. În minutul 20, Niță a trimis o minge în adâncime pentru Andrei Pușcașu și ”decarul” brăilenilor a șutat imparabil din colțul careului de 16 metri, 1-0 pentru Dacia Unirea Brăila.
În minutul 26 atacantul oaspeților, Adrian Răduca, s-a trezit cu mingea la picior, nemarcat, la 18 metri de poarta apărată de Olaru, dar n-a reușit să controleze ”balonul buclucaș” și a ratat oportunitatea de a șuta la poartă. În minutul 38 oaspeții au beneficiat de o lovitură liberă de la 28 de metri. Răduca a executat direct pe poartă, iar Mitrea a intervenit și a deviat în corner mingea care se ducea sub transversală.
În repriza a doua tot brăilenii au avut prima ocazie de poartă, în minutul 53, când M. Ion a șutat puternic de la marginea careului, dar mingea a trecut peste poartă. În minutul 65, la o centrare venită de pe partea dreaptă, Ibrian a reluat cu capul de lângă Ghiocel și a trimis mingea în plasa porții apărate de Gârlea, 1-1.
Următoarea ocazie de gol a meciului a aparținut tot Daciei Unirea, în minutul 75, când la o combinație în preajma careului între Enciu și Mucuță, ultimul a șutat de la 20 de metri peste poarta celor de la Slobozia. Trei minute mai târziu, la o fază care nu anunța nimic, mingea a ajuns în colțul careului de 16 metri la Drăguț, care a reluat imparabil la colțul lung, învingându-l pentru a doua oară pe Gârlea. Brăilenii au reacționat imediat, dar Mucuță și Enciu au ratat din 6 metri, ambii șutând pe direcția portarului Cristică, care a respins, prima dată cu mâna, iar la șutul lui Enciu a respins cu piciorul îndepărtând pericolul. În minutul 84 brăilenii au beneficiat de o lovitură liberă din colțul careului de 16 metri, pe care Necoară a executat-o direct pe poartă, dar pe centru și portarul oaspeților a reținut.
În prima repriză Dacia Unirea Brăila a început în următoarea formulă: Olaru (min. 30 Mitrea) – Al. Niță, Olenic, Ghiocel, Stănciulescu – Petean, D. Oprea, Unguru, Necoară – Pușcașu, Muscă.
În repriza a doua Dacia Unirea a jucat în formula: Mitrea (min. 61 Gârlea) – M. Dima, L. Ivan, Ghiocel (min. 66 Moroianu), Necoară – Paul Ioan, D. Unguru (min. 55 M. Iordache), D. Oprea (min. 66 Munteanu), Mihai Ion – Enciu, D. Mucuță.
Unirea Slobozia a început meciul cu: Cristică – Ibrian, Topor, Bucurică, Drăguț, Lemnaru, Soare, Dumitru, Toma, Răducă, Marc Khalil. În repriza a doua au mai jucat: Chițoiu, Alexe, Vârlan, Teodorescu, Andrei Radu, Gherasim, Marin, Ilie.
În meciul cu Slobozia, pe lângă portarul Gârlea și mijlocașul Mihai Ion, care au fost testați și în meciurile cu Dunărea Călărași, au fost testați și mijlocașii Daniel Unguru și Valentin Munteanu. Unguru este un fotbalist în vârstă de 22 de ani, care aparține de Pandurii Tg. Jiu, dar care în sezonul trecut la jucat la FC Cisnădie, după ce a mai trecut pe la Minerul Motru, Dinamo II București și Național Sebiș. Valentin Munteanu este un brăilean, născut în 13 iulie 1999, care a jucat ultima dată la Sporting Pitești în Liga a 4-a. La Bilciulescu antrenorul Alin Pânzaru a renunțat după meciul cu Dunărea Călărași jucat la Berca.
Următorul meci de pregătire al Daciei Unirea Brăila este programat pentru sâmbătă, la Râmnicu Sărat, cu echipa de Liga a 3-a, Olimpia.













