
Dacia Unirea Brăila a întâlnit în această dimineață, pe stadionul Municipal din Brăila, echipa de Liga a 3-a, Viitorul 2 Constanța. Echipa pregătită de Alin Pânzaru a câştigat cu 1-0 (1-0) după un joc cu multe ocazii de poartă. La echipa oaspete a jucat și fundașul stânga Dan Panait, jucător plecat la Academia Hagi de la Luceafărul Brăila. Un alt brăilean care face parte din lotul Viitorului, Florinel Coman, se află cu lotul primei echipe a constănțenilor în Belgia, fiind inclus în lotul pentru meciul din Europa League cu Gent.

Primul mitan a început foarte bine pentru brăileni, dar șutul lui Costel Roşu din minutul 3 a fost parat de portarul Cabuz. Un minut mai târziu, Enciu a pătruns în careul advers și a șutat peste transversală. În minutul 10 Enciu i-a pasat lui Mucuţă, dar tânărul atacant al gazdelor a șutat în portarul Viitorului. În minutul 21 Mucuţă a trimis mingea puțin pe lângă bara din stânga a porţii apărate de Cabuz. În minutul 36 avea să cadă și golul. Stănciulescu a recuperat o minge la marginea careului advers, i-a pasat lui Roşu, iar acesta a şutat la colţul lung şi a deschis scorul. Rezultatul a rămas neschimbat până la pauză, deși jocul a rămas la fel de alert, la mabele porți
Repriza secundă a început fără nici o modificare la Dacia Unirea, în timp ce oaspeții au făcut câteva modificări care au impulsionat ofensiva. În minutul 50 Ciobanu a șutat puternic de la 22 de metri, poziție centrală, iar Olaru a respins în corner. Un minut mai târziu, Stoica a centrat foarte bine de pe partea stângă a atacului constănțenilor, în faţa porţii brăilene, însă Fotescu n-a putut să ajungă mingea. În minutul 56 Fotescu l-a găsit foarte bine cu un pas pe Ene, însă atacantul oaspeților a șutat din 8 metri direct în portarul Olaru. În minutul 62 Dacia Unirea a beneficiat de o lovitură liberă de la 25 de metri. Necoară a şutat plasat, însă mingea a fost deviată în corner de zidul constănțean. În minutul 70 Enciu l-a găsit cu o pasă pe Petean la marginea careului de 16 metri, acesta a încercat să-l lobeze pe portarul oaspeților, dar mingea s-a dus în lateral. Petean a recuperat mingea și a recentrat, iar faza s-a încheiat cu un șut din interiorul careului de Enciu peste poarta apărată de Durbizoancă.
În minutul 74 Ene a recuperat o minge în propria jumătate de teren și a scăpat spre poarta apărată de Gârlea, dar a fost faultat la 30 de metri de Ghiocel. Lovitura liberă a fost executată de Iani, în careul brăilenilor, de unde Mucuță a trimis-o în corner. Viitorul putea egala cu nouă minute înainte de finalul partidei, însă Ene a trimis cu capul din 7-8 metri pe lângă poartă, o centrare venită de la Rusu. În minutul 84 la o acțiune ofensivă a brăilenilor, un fundaș al Viitorului a încercat să respingă, dar mingea s-a lovit de Olenic și a trecut puțin pe lângă poarta apărată de Durbizoancă. În minutul 88 Marco Enciu a pătruns în careu și a șutat de la 12 metri puțin lateral, în bara transversală a porții adverse. Ultima ocazie de poartă a aparținut tot celor de la Dacia Unirea Brăila. În minutul 90 Petean a încheiat o acțiune ofensivă cu un șut din colțul careului mare, dar mingea a ocolit poarta Viitorului.
Dacia Unirea: Mitrea (min 30 Olaru; min 60 Gârlea) – Dima (min 57 Petean), Ivan (min 67 Olenic), Ghiocel (min 75 Moroianu), Necoară – C. Roşu (min. 57 Puşcaşu), Stănciulescu (min 76 M. Iordache), D. Oprea (min 57 P. Ioan), Niţă – Mucuţă (min 57 Muscă), Enciu.
Viitorul 2 Constanţa: Cabuz – Căpuşă, Băluţă, Iacob, D. Panait – B. Vasile, Neniţă, Ciocâldău, Vână – Cioablă, Cruceru. În repriza a doua au mai evoluat portarul Durbizoancă şi jucătorii de câmp Rusu, Burdet, Ghiţă, Iani, Ciobanu, Manole, Stoica, Ene, Fotescu, Alexe.