Dacia Unirea Brăila a întâlnit sâmbătă, 23 martie, în deplasare, pe Sporting Liești, echipă care a terminat sezonul regular pe locul 3 și era deja calificată în play-off chiar înaintea acestui meci. Chiar dacă din punctul acesta de vedere meciul nu avea o miză deosebită. Sporting Liești s-a impus cu 5-0 (3-0).
Primul gol a venit în minutul 7, după o pasă lungă peste apărarea brăilenilor, portarul Moisoiu a vrut sa iasă și s-a oprit, iar fundașii au rămas pe loc crezând ca iese portarul și Costea a rămas singur și a marcat. Golul doi a fost în minutul 18, după un șut imparabil, de la circa 25 de metri, al lui Al. Stan, iar golul trei a venit în minutul 45, după o lovitură liberă din lateral dreapta. Mingea a fost centrată în careu și Crihană, nemarcat, a înscris din 6 metri.
După pauză gazdele au mai marcat de două ori. Prima dată dintr-un penalty obținut în minutul 74, în urma unui fault inutil în careu a lui Mohammed, transformat de Ad. Grigoraș. Golul 5 a fost marcat în minutul 90+3. După un corner al Daciei Unirea mingea a fost respinsă de fundașii gazdelor care au declanșat un contraatac la capătul căruia Stan a marcat pentru 5-0.
În acest meci Dacia Unirea a trimis de două ori mingea în barele porții gazdelor, în minutul 15, la 1-0, prin Sebastian Turcu, și în minutul 85, la scorul de 4-0, prin Dedan Koko.
În meciul de la Liești pentru Dacia Unirea Brăila au jucat: Moisoiu – Eloh, Sava, Simion (min. 80 Condruz), Boroditenco, Răileanu (min. 60 Ad. Ghiță), Baștiurea, Boroșu (min. 46 Mohammed), Kayalik Altay (min. 80 Postolache), S. Turcu (min. 60 Al. Duțu), Dedan Koko.
Dacia Unirea Brăila a terminat sezonul regular pe locul 6, iar în prima etapă din play-out va întâlni pe stadionul Municipal din Brăila pe Viitorul Ianca, sâmbătă, 30 martie, de la ora 15.00.