Social

Dacă e vineri, poliţiştii vorbesc conducătorilor auto

Dacă e vineri, poliţiştii vorbesc conducătorilor auto

Temperaturile caniculare reprezintă un factor important de risc la adresa siguranţei participanţilor la trafic, mai ales atunci când, din dorinţa de a ajunge mai repede la destinaţie, şoferii îşi asumă riscul parcurgerii unor distanţe foarte mari într-o singură zi.

Astfel, pe fondul efectelor căldurii excesive asupra organismului, al nervozităţii şi oboselii, se pot produce accidente rutiere ale căror consecinţe pot fi foarte grave.

Pentru a circula în siguranţă în zilele toride, în cadrul campaniei ”100 de zile de mesaje preventive” inițiată de IPJ Brăila, poliţiştii transmit conducătorilor auto următoarele recomandări: 

–        planificaţi, pe cât posibil, deplasările cu autovehiculul în afara intervalului orar 10.00-18.00;

–        dacă, totuşi, nu puteţi evita deplasările în acest interval, se recomandă opririle dese, pe cât posibil în zone umbrite, pentru odihnă şi pentru a vă hidrata; ţineţi cont că simptomele deshidratării (ameţeli, senzaţie de leşin, probleme cardiace) sunt la fel de periculoase ca ale consumului de alcool.

–        dacă aveţi probleme medicale (boli de inimă, boli neurologice, diabet etc.), renunţaţi la condus în intervalele orare cu temperaturi caniculare. O criză suferită la volan vă poate costa viaţa şi îi pune în pericol şi pe ceilalţi participanţi la trafic;

–        înainte de plecarea la drum cu autovehiculul, verificaţi starea tehnică a acestuia şi, în special, a presiunii în pneuri, a gradului de uzură a acestora şi a sistemului de climatizare;

–        dacă maşina a fost staţionată la soare, înainte de a pleca la drum, porniţi climatizarea pentru a realiza un confort termic necesar condusului în siguranţă;

–        adaptaţi viteza la condiţiile meteorologice şi păstraţi o distanţă suficientă faţă de autovehiculul care merge înaintea dumneavoastră. Astfel, trebuie să aveţi în vedere faptul că temperaturile crescute la nivelul carosabilului scad aderenţa pneurilor, crescând astfel distanţa de frânare. În plus, datorită creşterii  presiunii în pneuri, există riscul producerii unei explozii;

–        nu conduceţi dacă vă simţiţi obosit. Pe caniculă, riscul de a aţipi la volan creşte şi puteţi fi implicaţi în accidente grave. Este bine să vă planificaţi în aşa fel călătoria, încât să nu fiţi nevoiţi să parcurgeţi mai mult de 300 de km într-o zi.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •