Duminică, de la ora 16.00, în etapa a 7- a Ligii 1 la baschet masculin, ultima a turului acestei competiţii, Cuza Sport Brăila va juca în Sala Polivlentă ”Danubius” cu CS Universitar Ploieşti.
Înaintea acestei etape echipa brăileană, antrenată de Cătălin Ştefănescu, 445-361. Pe primul loc în grupa III se află Dinamo 2 București, cu 10 puncte, dar aceștia au un meci mai mult jucat. Locul al doilea este ocupat de CSU Știința București, cu 9 puncte, dar coșaveraj mai bun decât Cuza Sport. Ploieștenii nu au nici o victorie din patru meciuri jucate și mai au de jucat o restanță, cu SCM 2 Craiova.
Echipa de la Brăila are o singură înfrângere, în deplasarea de la Știința București, dar și-au revenit după acel duș rece și a avut evoluţii din ce în ce mai bune. Echipa a început să se omogenizeze și după victoria în deplasare la CSM Steaua EximBank 2 București, a urmat în etapa trecută, o victorie în over-time cu Dinamo 2 Bucureşti, o ehipă ai căror jucători evoluează şi în Liga Naţională de baschet masculin.
În mod normal în meciul cu CS Universitar Ploiești n-ar trebui să se pună problema învingătoarei, ci doar diferența de scor, iar baschetbaliștii de la Cuza Sport promit și spetacol sub panou pentru spectatorii care vor veni la sală.