
Duminică după amiază, echipa de baschet juniori U18 de la CS Cuza Sport Brăila a jucat primul meci din returul seriei J din faza semifinală a Grupei valorice A. CS Cuadripol Brașov – CS Cuza Sport Brăila 86-71 (26-25, 19-13, 22-18, 19-15).
Dacă în tur, la Brăila, brașovenii au câștigat la 19 de puncte diferență, scor 68-87, de data aceasta băieții antrenați Mircea Totolici au dat o replică mai bună adversarilor, menținându-se în plasa acestora, acesta fiind cel mai strâns rezultat din cele patru meciuri jucate în acest campionat între cele două echipe. De altfel, după primul sfert cei de la Brașov au terminat cu doar un punct avans, iar cea mai mare diferență de scor dintr-un sfert s-a înregistrat în cel de-al doilea, pe care gazdele l-au câștigat la șase puncte, iar brăilenii au marcat doar 13 puncte.
Remarcatul zilei a fost Florin Voiculeț, care a marcat 23 de puncte, având și o aruncare de 3 puncte reușită. Prestația foarte bună a lui Voiculeț, jucător născut în 1998, cu doi ani mai mic decât limita de vârstă pentru această categorie, poate fi remarcată de la meci la meci, el jucând din ce în ce mai bine. Celelalte puncte ale echipei brăilene au fost marcate de: Radu Stanciu -16 (două aruncări de 3 puncte), Eugen Panțuru -14, Răzvan Ilie -9 (o aruncare de 3 puncte), Ștefan Negoiță -7 (o aruncare de 3 puncte) și Marcel Hornea -2. De remarcat că în acest meci cei de la Cuza Sport au marcat de cinci ori din aruncări de 3 puncte, iar brașovenii au avut 6 aruncări de 3 puncte. Pentru CS Cuza Sport Brăila au mai jucat în acest meci: Andrei Moraru, David Vasîi și Ovidiu Pop.
Antrenorul Mircea Totolici a declarat la sfârșitul meciului că [quote]de data aceasta băieții lui n-au mai greșit atât de mult pe faza de atac, aproape toate acțiunile ofensive încheindu-se cu aruncări la coș. Diferența a fost făcută la capitolul experiență, echipa din Brașov jucând de mult timp în această formulă, în timp ce noi suntem în actuala componență doar de un an de zile. Eu cred că începem să urcăm în pregătire și să avem prestații din ce în ce mai bune pentru a ne califica la turneul final. Trebuie să fim în continuare plini de modestie și să tratăm fiecare meci la modul serios, pentru că pas cu pas putem obține calificarea la turneul final. După aceste meciuri tur-retur, în aprilie va avea loc și un turneu de sală, cu participarea acelorași echipe din grupă, iar pentru a ne califica trebuie să terminăm pe primele patru locuri[/quote].
Următorul meci pentru echipa U18 de la CS Cuza Sport va avea loc miercuri 19 martie, acasă cu CSS Ploiești, urmând ca pe 23 martie să joace în deplasare la CSS Târgoviște, iar a doua zi acasă cu CSS Bega Timișoara.