
Cuza Sport Brăila a plecat astăzi la București, unde în perioada 2-4 iunie 2017 se va desfășura Turneul final de promovare în Liga Națională de baschet masculin. După un sezon în care a avut numai trei înfrângeri, fiind, alături de Politehnica Iași, echipa cu cele mai puține meciuri pierdute, baschetbaliștii pregătiți de Cătălin Ștefănescu și Mircea Totolici vor încerca să bifeze 10 ani de existență a clubului cu o promovare pe prima scenă a baschetului românesc.
Turneul final de promovare se va desfășura la acest sfârșit de săptămână în Arena de Baschet din București, iar baschetbaliștii de la Brăila se vor bate pentru clasarea pe primele două locuri cu BC Timba Timișoara, CS Politehnica Iași și Colegiul Național Aurel Vlaicu București. Toate meciurile de la acest turneu final vor fi transmise în direct de Digisport 4.
Lotul echipei Cuza Sport Brăila pentru acest turneu: Andrei Căpuşan, Bogdan Cezar Sandu, Ciprian Ţelinoiu, Adrian Movileanu, Andrei Damian, Cristian Corneanu, Nemanja Petrovic, Ratko Petric, Andrei Iliescu, Claudiu Lungu, Şerban Bălan Halici, Florin Voiculeţ, Alexandru Stănculea, Alexandru Koler, Eduard Urdă.
Echipa brăileană va fi încurajată la meciurile de la acest turneu final de o galerie formată din foști jucători ai echipelor de juniori ale clubului, care vor face deplasarea de la Brăila, dar și din rândul celor care sunt studenți în București.
Programul meciurilor din cadrul turneului final:
Vineri, 2 iunie
Ora 17.45: Cuza Sport Brăila – BC Timba Timişoara
Ora 20.00: Politehnica Iaşi – CN Aurel Vlaicu Bucureşti
Sâmbătă, 3 iunie
Ora 17.45: BC Timba Timişoara – Politehnica Iaşi
Ora 20.00: CN Aurel Vlaicu Bucureşti – Cuza Sport Brăila
Duminică, 4 iunie
Ora 17.45: Politehnica Iaşi – Cuza Sport Brăila
Ora 20.00: BC Timba Timişoara – CN Aurel Vlaicu Bucureşti.
Sezonul competițional 2017/18 în Liga Națională de baschet masculin va avea un sistem de desfășurare cu 12 echipe. Prima fază cuprinde jocuri în sistem fiecare cu fiecare în dublă manșă, rezultând 22 etape, iar faza a 2-a cuprinde TOP 6 și 7-12, în sistem fiecare cu fiecare, în dublă manșă, rezultând alte 10 etape. Primele două clasate în grupa 7-12, alături de formațiile din TOP 6 se califică în playoff, iar ultimele două clasate la încheierea fazei a 2-a în 7-12 vor retrograda.
În sezonul 2017-2018 echipele pot înscrie 6 jucători străini pe foaia de arbitraj. Echipele sunt obligate să joace în permanență cu cel puțin un jucător autohton, în primul sfert (10 minute) fiind obligatorie utilizarea unui român U23.
Prima etapă din sezonul regulat se va desfășura la începutul lunii octombrie, iar sezonul 2017/18 se va încheia cel târziu pe data de 15 iunie. În lunile noiembrie 2017 și februarie 2018, competiția se va opri pentru a permite disputarea jocurilor echipei naționale în campania de calificare pentru FIBA Basketball World Cup 2019. Biroul Federal din 12 iunie 2017 va determina calendarul pentru sezonul competițional 2017/18. Stabilirea programului jocurilor pentru prima fază a sezonului regulat din ediția următoare a LNBM este programată pentru 10 iulie 2017.