
Duminică la prânz, echipa de baschet juniori U 16 de la CS Cuza Sport Brăila s-a deplasat la București unde a întâlnit pe ACS Baller în etapa a III-a din Grupa III semifinală de recalificare.
După un prim sfert cu multe puncte marcate de ambele părți, câștigat de gazde la patru puncte, sfertul al doilea a fost al elevilor lui Mircea Totolici care a recuperat și a intrat în avantaj la pauza mare, scor 31-34. Sfertul al treilea s-a încheiat la egalitate și brăilenii se părea că se îndreaptă spre o victorie în deplasare. În ultimul sfert cele două echipe au mers aproape cap la cap până spre final, când pe fondul unor greșeli ale brăilenilor gazdele s-au impus în final cu patru puncte diferență, scor final 65-61 (22-18, 9-16, 15-15, 19-12).
Punctele baschetbaliștilor de la CS Cuza Sport Brăila au fost marcate de: Răzvan Chiscăneanu -15, George Constantin -10, Denis Radu -8, Luca Nuțu -8, Edi Trifan -8, Eduard urdă -4, Dragoș Alexandru -4, Dragoș Viuleț -3 și Vlad Beiliciu -1. Au mai jucat: Radu Ștefănache, Alexandru Koller și Cristian Neagu. La acest meci a lipsit Dragoș Cristache, răcit.
Următorul meci al juniorilor U16 de la CS Cuza Sport Brăila va avea loc duminică 8 februarie, acasă cu CSS 1 Constanța.