
Duminică după amiază, de la ora 14.00, juniorii U 16 de la Cuza Sport Brăila au întâlnit pe BC Slam București, în derby-ul grupei II a turneului semifinal Grupa Valorică A. Înaintea acestui meci, ambele echipe aveau câte trei victorii și o înfrângere.
Jucătorii de la Cuza Sport au început greu meciul, iar cei de la Slam au profitat și au trecut la conducere în primul sfert, chiar dacă brăileanul Mihnea Done a reușit primul coș de 3 puncte din meci. La finalul primului sfert oaspeții aveau un avans de 7 puncte, scor 7-14. Nici în sfertul al doilea brăilenii nu au reușit să se remonteze, mai ales în faza de atac, acolo unde n-au găsit soluții la sistemul defensiv al bucureștenilor, care exercitau un presing agresiv cu doi oameni la omul cu mingea. Avansul celor de la BC Slam a crescut la 16 puncte, scor 16-32, după un sfert în care 7 din cele 9 puncte marcate de Cuza Sport au fost realizate din aruncări libere.
Muștruluiți zdravăn la vestiare de Mircea Totolici, baschetbaliștii de la Cuza Sport au început mai bine sfertul al treilea și s-au apropiat la 10 puncte, scor 24-34. Cu un presing bun pe faza de apărare, cu câteva contraatacuri finalizate cu coș, pe finalul sfertului diferența s-a redus la doar 8 puncte, scor 28-36, apoi 29-37, și se părea că ar putea să întoarcă rezultatul în favoarea lor. Pe final de sfert bucureștenii au mai marcat două coșuri și s-au distanțat la 12 puncte, scor 29-41 la finalul celui de-al treilea sfert. Chiar dacă în baschet o diferență de 12 puncte nu este greu de remontat, jucătorii de la Cuza Sport n-au avut un debut de sfert 4 foarte bun și le-a permis oaspeților să se distanțeze pe tabela de marcaj, 29-46, apoi 30-54. Pe final de meci ambele echipe au trimis pe teren mai mulți jucători care au evoluat mai puțin și rezultatul final a fost Cuza Sport Brăila – BC Slam București 37-63 (7-14, 9-18, 13-9, 8-22).
Pentru Cuza Sport Brăila au marcat: Andrei Grozea – 15 puncte, Mihnea Done – 4 (1×3), Alexandru Mitache -4, Vlad Popescu -4, David Bejan -4, Samir Zamfir -2, Alexandru Marin -2, Bogdan Căpităneanu -1, Cristi Scurtu -1. N-a intrat în aceste meci Andrei Bogatu.
Vineri, 17 februarie, juniorii U 16 de la Cuza Sport Brăila vor juca restanța din etapa a IV-a cu ACS MC Ball Mangalia, în deplasare. În ciuda înfrângerii din meciul cu BC Slam, juniorii U 16 păstrează șanse mari de calificare directă la turneul final, acolo unde vor merge primele 3 clasate din fiecare din cele două grupe ale turneului semifinal Grupa Valorică A. Ocupantele locurilor 4 din fiecare grupă a turneului semifinal Grupa Valorică A vor juca un turneu de baraj cu echipele care vor câștiga cele două grupe din turneul semifinal Grupa Valorică B