
Juniorii de la Cuza Sport Brăila au pierdut și al doilea meci din grupa B a turneului final al campionatului național Under 16. În meciul cu BC Slam București, baschetbaliștii brăileni au avut un început de meci mai bun și chiar au avut momente în care au condus pe tabela de marcaj în primul sfert, însă la final au pierdut cu 66-80 (18-18, 11-23, 21-23, 16-16).
Slam a condus cu 4-0 în debutul meciului, iar primele puncte ale brăilenilor au fost marcate de Andrei Grozea. După două minute și jumătate de joc Brăila a trecut prima dată în avantaj, după un coș de 3 puncte marcat de același Grozea, pentru ca spre jumătatea primului sfert să conducă cu 9-5. Slam a reușit în mai puțin de un minut să revină la conducere pe tabela de marcaj, scor 9-11. Căpităneanu a bifat și el un coș de 3 puncte și Cuza Sport s-a desprins la 5 puncte, scor 16-11 în minutul 8 al întâlnirii. Cu un minut și 20 de secunde înaintea finalului sfertului I, Cuza Sport se afla la conducere, scor 18-15, dar au fost egalați și primele 10 minute ale meciului s-au încheiat la egalitate, scor 18-18.
În sfertul al doilea bucureștenii au trecut în avantaj de 4 puncte, iar în minutul 13, Căpităneanu a readus Brăila pentru ultima oară în avantaj în acest meci, tot cu un coș de la distanță, scor 25-24. De la scorul de 27-28, baschetbaliștii de la Cuza Sport au avut un moment de cădere, cu multe greșeli și mingii pierdute, care le-a permis adversarilor să se distanțeze pe tabela de marcaj la 14 puncte în finalul sfertului, scor 37-41. Pe finalul sfertului Grozea a reușit să înscrie două puncte pentru Brăila, stabilind scorul primei reprize, Cuza Sport – BC Slam 29-41.
După pauză, Done a marcat primele două puncte pentru Brăila, iar în minutul 24 Cuza Sport a reușit să revină la patru puncte în spatele celor de la Slam, scor 41-45. La jumătatea sfertului III Cuza Sport s-a apropiat la 3 puncte de adversari, scor 47-50, dar nu au reușit să treacă din nou la conducere. De la scorul de 48-52 baschetbaliștii de la București s-au desprins din nou la 13 puncte, scor 48-61, iar la finalul sfertului III scorul a fost 50-64.
În ultimul sfert Slam s-a distanțat la 20 de puncte, scor 52-72, apoi la 23 de puncte, scor 54-77 în minutul 35. La adăpostul unui avans consistent, bucureștenii au introdus pe final jucătorii care au jucat mai puțin și în ultimele minute au mai marcat doar 3 puncte, iar Brăila a marcat 12 puncte și a redus handicapul la 14 puncte la finalul meciului, încheiat cu a treia victorie a celor de la BC Slam în întâlnirile cu Cuza Sport în acest sezon.
Pentru Cuza Sport Brăila au marcat: Bogdan Căpităneanu – 20 de puncte (4 coșuri de 3 puncte), Andrei Grozea -16 (2×3), Mihnea Done -11 (1×3), Alexandru Marin -10, Alexandru Mitache -6, Vlad Popescu -2, David Bejan -1. Au mai jucat: Radu Perșoiu și Sevim Zamfir.
Vineri, de la ora 11.00, Cuza Sport Brăila va întâlni pe U BT 2 Cluj Napoca în ultimul meci din grupa B, un meci în care echipa câștigătoare va ocupa locul 3 în grupă.