Sport

Cuza Sport a castigat turneul semifinal Grupa valorica C desfasurat la Braila

Cuza Sport a castigat turneul semifinal Grupa valorica C desfasurat la Braila
Cuza Sport a castigat turneul semifinal Grupa valorica C desfasurat la Braila
Cuza Sport a castigat turneul semifinal Grupa valorica C desfasurat la Braila

Sâmbătă, 4 martie, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila s-a desfășurat turneul semifinal de baschet juniori U 13 grupa II – C. Cei mai mici baschetbaliști de la Cuza Sport Brăila, pregătiți de Alexandru Ochi Roșii, au câștigat ambele meciuri, acestea fiind primele lor victorii în acest campionat după ce în grupa de calificare au avut parte de echipe foarte bune de la cluburi de tradiție.

Dimineață, juniorii de la Cuza Sport au jucat cu cei de la CS Toyin Constanța. În primele două sferturi brăilenii au început mai timorați și constănțenii s-au aflat la conducere, câștigând primul sfert cu 14-12. În sfertul al doilea Cuza Sport a reușit să se impună cu 8-7, cu Teodor Antohe în prim plan, și la pauza mare avansul celor de la Toyin era doar de un punct. Sfertul al treilea a fost câștigat de jucătorii de la Brăila cu 15-11, cu Antohe și Moroianu autorii tuturor punctelor brăilenilor în acest sfert, și au intrat în ultimul sfert cu un avantaj de trei puncte. Ultimul sfert a fost cel mai sărac în puncte, dar a fost câștigat de elevii lui Alexandru Ochi Roșii cu 8-4, iar rezultatul final a fost: Cuza Sport Brăila – CS Toyin Constanța 43-36.

Pentru Cuza Sport au marcat: T. Antohe – 22 puncte, M. Moroianu -7, M. Urse -5, A. Baicu -4, A. Barbu -3, M. Coroș -2.

În meciul al doilea al zilei, Toyin Constanța a câștigat cu 65-47 meciul cu CS Castorii Suceava, după ce în primul sfert sucevenii au câștigat cu 20-14. Celelalte trei sferturi au fost câștigate de constănțeni cu 9-4, 22-15, 18-8.

În ultimul meci al grupei II Grupa Valorică C, Cuza Sport Brăila a învins pe CS Castorii Suceava cu 56-44. La fel ca și în meciul cu constănțenii, baschetbaliștii de la Suceava au început bine primul sfert pe care l-au câștigat cu 16-6. Din sfertul al doilea brăilenii au revenit și au câștigat sfertul al doilea cu 20-3, iar la pauza mare Cuza Sport conducea cu 26-19. În sfertul al treilea echipa din Suceava a reușit să revină și să câștige sfertul cu 14-8, astfel că brăilenii au intrat în ultimul sfert cu doar un punct avantaj, scor 34-33. În ultimele 10 minute ale meciului brăilenii au reușit să se mobilizeze și să fie mai atenți, astfel că au câștigat cu 22-11 și au obținut o nouă victorie clară în ultimul meci al sezonului campionatului de baschet masculin U 13.

În acest meci punctele brăilenilor au fost marcate de: T. Antohe -16 puncte, S. Artenies -12, M. Urse -8, M. Moroianu -6, M. Coroș -6, A. Barbu -2, M. Tudose -2, M. Câineanu -2, S. Lazăr -2. Au mai jucat: A. Bondoc, A. Baicu și M. Purcăreață.

Pentru băieții de la U 13 acestea au fost ultimele meciuri oficiale din acest sezon.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •