Seara de 21 februarie 2024, prin artiștii invitați si prin titulatura evenimentului “Concert de concerte”, promitea a fi din start una a intensității trăirilor, dar, în mod ironic și una a echilibrului. Cum să sintetizezi cel mai bine un întreg concert decât prin alegerea lucrării de început?
“Vals-fantezie” de Mihail Glinka a deschis concertul simfonic extraordinar al lunii februarie, partitură care poartă o înșelătoare serenitate dată de tema dulce, inocentă și de acea pulsație a ternarului pe care se construiește fiecare vals, dar ale cărei profunzimi ascund neliniști, satiră și un realism al absurdului ce amintește de textile kafkiene. Orchestra de cameră “George Cavadia”, sub bagheta dirijorului Aurel Bălae, a știut să-i surprindă această esență prin contrastul timbral și dinamic, prin discursul lejer căruia i s-a opus caracterul sumbru, dramatic. Omogenitatea ansamblului s-a născut din interconectarea membrilor orchestrei, dar și din preocuparea dirijorului Aurel Bălae de a pune în mișcare acest mecanism pe care îl cunoaște foarte bine și căruia îi transmite, de fiecare dată, propriile căutări și introspecții. E un dirijor care acumulează în permanență, care se folosește cu succes de toate cunoștințele sale muzicale pentru a surprinde publicul cu noi și noi abordări ale repertoriului universal.
Unul din momentele de mare încărcătură emoțională ale serii a fost cel al debutului, alături de orchestră, al pianistei Sara Leu. Să cânți acasă, în fața propriului public, e cel mai dificil. Mai ales când prezenți sunt toți cei ce au ajutat la formarea ta. Singura care a întrecut-o în emoții pe Sara a fost profesoara sa, doamna Galina Cojocari, ce i-a fost constant alături, în culise, dar cu inima pe scenă.
Presiunea ce apăsa pe umerii solistei a fost însă insesizabilă. Cu o stăpânire de sine extraordinară și cu o conștientizare permanentă a propriilor forțe și-a pornit aventura muzicală însoțită de Felix Mendelssohn-Bartholdy și al său Concert pentru pian și orchestră nr. 2 Op. 40. O lucrare strălucitoare și lirică în mâinile firave ale pianistei Sara Leu… o fuziune fără egal. Cu toate acestea, nu i-au lipsit forța de expresie, elocvența, limpezimea dialogului cu orchestra, dar și un rafinament greu de imaginat pentru o vârstă fragedă de doar șaisprezece ani. Atuuri ce i-au adus aplauze prelungite și chemarea în scenă pentru bisul în care și-a încântat audiența cu studiul “Marea” de Inna Mohnaciova.
O orchestră adevărată știe să-și pună în valoare solistul fără a-și pierde ea din strălucire, din identitate. E ca într-o iubire (că tot a fost Dragobetele), unde partenerii sunt datori unul altuia să înflorească sprijinindu-se reciproc. Astfel a fost și Orchestra de cameră “George Cavadia” atât în raport cu Sara Leu, dar și cu mult-așteptatul solist al serii, violoncelistul Ștefan Cazacu.
Apariție exuberantă, plină de vitalitate… ce putea alipi mai bine Ștefan Cazacu unei asemenea seri decât un concert plin de optimism, Concertul pentru violoncel și orchestră nr. 1, Hob. VIIb:1 de Joseph Haydn, partitură abordată în nenumărate rânduri de violoncelist, de-a lungul anilor, în căutarea unei interpretări veridice și personale. Ca un vin bun, căruia îi trebuie timp pentru a căpăta note subtile și unicitate. Dar, așa cum Constantin Brâncuși a descoperit prin propria-i cale, că “simplitatea este partea esenţială a lucrurilor complicate”, așa și Ștefan Cazacu a revenit la esența Clasicismului pentru a oferi publicului brăilean o admirabilă interpretare. O joncțiune a tehnicii perfecte cu suplețea și finețea timbrului, punerea în evidență a stilului flamboaiant dar și verva dusă până la granița cu bravura. Toate acestea au stârnit ropote de aplauze care s-au domolit doar la reapariția în scenă a violoncelistului pentru surprinzătorul bis “Allegro appassionato” de Camille Saint-Saëns, dar care la finalul acestuia au renăscut precum o flacără ce nu se stinge până ce nu își mistuie toată energia.
De remarcat și prezentarea doamnei profesoare Marilena Niculescu, prilej prin care publicul și-a cunoscut mai bine atât muzicienii prezenți pe scenă, cât și lucrările muzicale ce au rămas vii în urechile melomanilor.