Viitorul Ianca a obținut doar o remiză în deplasarea de la Sporting Liești, un meci între ocupantele locurilor 4 și 5 înaintea acestei etape. Echipa din Ianca a condus cu 1-0, dar din minutul 62 au rămas în 10 oameni, Alin Radu fiind eliminat mult prea ușor.

Prima ocazie de gol a aparținut celor de la Liești în minutul 8, când Chiriac a șutat din colțul careului de 16 metri, pe colțul scurt, dar portarul Dinu a scos mingea și Preda a degajat în aut. În minutul 10 Dima a trmis o ”torpilă” de la peste 30 de metri, dar portarul Vădeaniu a scos în corner o minge care se îndrepta spre vinclu. În urma loviturii de la colț mingea a ajuns la Coteț, care a șutat de la circa 30 de metri, puțin pe lângă vinclul porții celor de la Liești.

În minutul 35 Iorga i-a pasat în colțul careului lui Răzvan Băcanu, acesta a făcut câțiva pași și a șutat din 14 metri lateral dreapta, în vonclul de la colțul lung, 0-1. Un gol superb, de generic marcat de tânărul jucător al celor de la Viitorul Ianca, intrat pe teren în minutul 25, în locul lui Chivu, accidentat.

În minutul 45 Chiriac a executat o lovitură liberă de la circa 28 de metri, perpendicular pe poartă, a șutat lângă bara din dreapta porții oaspeților, dar Dinu a reușit să intervină și să respingă și scorul la pauză a rămas 0-1.

În debutul reprizei a doua gazdele au fost mai ofensive, dar cea mai mare ocazie de gol au ratat-o cei de la Ianca, în minutul 60. Iorga a trecut de doi adversari, a intrat în careu și a centrat în fața porții, dar mingea s-a lovit de Coman, aflat la 3 metri în fața porții, și a ieșit în aut de poartă.

În minutul 62 Alin Radu a urmărit o minge și s-a lovit de Matei, care a căzut la centrul terenului și arbitrul i-a acordat direct cartonașul roșu jucătorului de la Ianca. În minutul 64 Marius Dima a executat o lovitură liberă de la 27 de metri, dar a trimis mult peste poartă.

În minutul 81, după o minge pierdută la centru terenului de Iorga, gazdele au construit un atac în care mingea a ajuns la emanuel Moldoveanu, care a șutat de la 18 metri, mingea a fost deviată de Postolea și a intrat în poartă, păcălindu-l pe portarul Dinu, 1-1.

În minutul 90+2, la capătul unei acțiuni prelungite de atac a gazdelor, moldoveanu a șutat de la 8 metri ușor lateral dreapta, însă peste poarta apărată de Dinu.

Viitorul Ianca: Dinu – L. Coteț, M. Dima, G. Preda, Colniceanu – Chivu (min. 25 Băcanu), A. Radu, P. Ioan (min. 73 Postolea), L. Iorga, Cr. Irimia – M. Coman (min.90+2 R. Cristea),

Rezultatul de egalitate îi avantajează pe cei de la Sporting Liești, care au rămas pe locul 4, în timp ce Viitorul Ianca a ratat șansa celei de-a 4 victorii consecutive și urcarea pe locul 4 în clasament. Etapa viitoare, Viitorul ianca va juca în deplasare, la CSM Focșani, ocupanta locului 3, cu 30 de puncte, în timp ce echipa din Ianca ocupă locul 6, cu 26 de puncte.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •