marți, 10, septembrie 2024
28 °c
Ro

Cu toată opoziția PNL, în CLM și CJ s-a votat pentru încetarea contractului de asociere pentru exploatarea Paninoarului

Consilierii municipali au aprobat ieri, încetarea prin acordul părţilor a contractului ce stătea la baza asocierii dintre Primăria Brăila şi Consiliul Judeţean pentru exploatarea patinoarului artificial acoperit de la Grădina Mare.

Potrivit primarului Marian Dragomir şi a viceprimarului Doiniţa Ciocan scopul încetării asocierei este acela de a realiza un nou contract mult mai clar în ceea ce priveşte împărţirea profitului, finanţările şi investiţiile viitoare la nivelul obiectivului.

Asocierea dintre CLM şi CJ Brăila s-a făcut prima dată în anul 2004, după care s-a întocmit un nou contract în luna august 2009. Părţile au convenit să desfăşoare împreună activitatea de exploatare a bazei sportive, asociaţii fiind de acord ca activitatea de exploatare să fie încredinţată Direcţiei de Administrare şi Gospodărire Comunală la vremea respectivă, acum Serviciul de Utilitate Publică, de Administrare şi Gospodărire Locală, ţinând seama de regimul juridic al bazei sportive şi de agrement “Patinoar artificial acoperit” Brăila, obiectiv ce aparţine domeniului public al municipiului.

Plecând de la pierderile înregistrate de SUPAGL Brăila cu patinoarul în anii trecuţi, consilierul municipal Sorin Ioniță a solicitat lămuriri legate de modul în care patinoarul va putea funcţiona pe viitor având în vedere această situaţie. Acesta a spus că la acest patinoar își desfășoară o parte din activitate și micuții hocheiști de la ACS Sport Plus Brăila, care au rezultate promițătoare.

Primarul Marian Dragomir a dat asigurări că patinoarul Brăila, singurul din judeţ, după ce cel de la Brăila mall s-a închis, va fi în continuare funcţional.

Vezi declarația primarului Marian Dragomir:

Proiectul a fost aprobat cu 19 voturi “pentru” şi 7 “împotrivă” din partea grupului de consilieri PNL. Și în ședința CJ Brăila de vineri dimineață s-a aflat pe ordinea de zi un proiect privind încetarea contractului de asociere între CLM și CJ Brăila în privința administrării patinuarului, proiect la care cei 9 consilieri județeni ai PNL au votat ”împotrivă”.