
Reclamaţi pentru furturi – În dimineaţa zilei de 11 martie a.c., la orele 8:00, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Comunal Movila Miresii au fost sesizaţi de S.Vasile (46 de ani), din comuna Movila Miresii, despre faptul că, în noaptea de 6 spre 7 martie a.c., persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinţei sale şi i-au sustras mai multe piese de tractor, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 4.000 de lei.
După primirea sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au desfăşurat cercetări, stabilind că localnicul M. Cosmin (22 de ani) este cel care a sustras bunurile respective, pe care, ulterior, le-a ascuns în extravilanul localităţii. Poliţiştii au recuperat prejudiciul în totalitate şi l-au restituit păgubitului, iar tânărului de 22 de ani i-au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
La data de 11 martie a.c., la orele 14:35, personalul de serviciu de la Poliţia oraşului Însurăţei a fost sesizat de R. Mitica (30 de ani), domiciliată în acelaşi oraş, cu privire la faptul că, în perioada ianuarie-martie 2014, localnicul D. Răducan (37 de ani) i-a sustras din curtea locuinţei un topor şi o scară metalică în lungime de 2 metri. Valoarea bunurilor sustrase a fost estimată de păgubită la suma de 150 de lei. Poliţiştii au întocmit dosar penal, continuând cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
În aceeaşi zi, la orele 14:46, S. Marin (60 de ani), din oraşul Ianca, a reclamat la poliţie faptul că în cursul lunii ianuarie 2014, L. Claudiu (22 de ani), din comuna Braniştea, judeţul Galaţi, i-a sustras cinci salcâmi şi un nuc din curtea locuinţei. Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Ianca au desfăşurat verificări şi au stabilit că tânărul a locuit la domiciliul reclamantului în perioada 2013-2014. Prejudiciul creat este în valore de 600 de lei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
Poliţiştii le-au stabilit faptele infracţionale
În baza probelor administrate, judiciarişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au stabilit că brăilenii C. Neluţu (18 ani) şi S. Marius (21 de ani) au comis două furturi calificate. Astfel, în noaptea de 15 spre 16 iulie 2013, au sustras trei motoare electrice dintr-o magazie aparţinând unei societăţi situate în apropierea municipiului, iar în noaptea de 8 ianuarie a.c. au sustras o pompă de alimentare cu combustibil, dezafectată, dintr-un modul termopan, care aparţine aceleiaşi societăţi. Cei doi tineri au valorificat, ulterior, bunurile la centre de achiziţii a deşeurilor din fier, amplasate în zona respectivă, poliţiştii reuşind să recupereze prejudiciul (valoare 11.000 de lei) în proporţie de 80%. Dosarele penale, întocmite pe numele tinerilor, au fost conexate şi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, cu propunere corespunzătoare.
La data de 11 martie a.c., în urma unor activităţi specifice, poliţiştii Postului de Poliţie Comunal Traian l-au identificat pe B.Cornel (49 de ani), din localitatea Traian, căruia i-au probat că, la data de 1.02.2014, a sustras o butelie de aragaz, din imobilul unui localnic. Prejudiciul a fost recuperat şi restituit părţii păgubite, iar pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de furt.
Poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de 1.100 lei
Ieri dimineaţă, la orele 9:45, o patrulă mixtă, formată din poliţişti şi jandarmi, l-a depistat în trafic pe G. Mihai (19 ani), din municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, însoţit de trei persoane, în timp ce conducea autoturismul, pe bulevardul Dorobanţilor. În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, în portbagaj au fost găsite un număr de 47 obiecte de uz casnic, pentru care nu existau documente legale de provenienţă. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului, conducătorul auto fiind sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 de lei, conform Legii 12/1990 (republicată). Bunurile deţinute ilicit, valorând 1.100 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.
Sancţiuni aplicate pentru abateri de la prevederile Codului Rutier
În ziua de 11 martie 2014, lucrători din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi prevenirea, respectiv combaterea infracţiunilor rutiere.
Poliţiştii au constatat 140 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 15.010 lei, au ridicat în vederea suspendării două permise de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare.